TEATRUL „STELA POPESCU” a fost aprobat de CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI !

O veste bună: Încă un teatru pentru bucureşteni îşi va deschide în curând porţile. Este vorba despre un PROIECT special, (lansat de FORUMUL MUZICAL ROMÂN), pentru că propune o instituţie unică în peisajul artistic românesc , un teatru în care   în prim-plan va fi baletul, care va pleda pentru coregrafii moderne, ingenioase, dinamice (de la preclasice la tehno, de la folclorul autentic la prelucrările de ultimă oră), dar va lansa şi musical-uri originale, semnate de tinerii noştri compozitori. Un repertoriu atractiv, o pledoarie profesionist argumentată pentru valorile artei, va întreţine permanent dialogul   cu tinerii spectatori, va reuşi să capteze şi atenţia micilor melomani.

TEATRUL „STELA POPESCU”, al cărui fondator este Smaranda Oţeanu-Bunea, va cuceri publicul nu numai printr-un repertoriu diferit faţă de celelalte   scene dedicate copiilor , tinerilor,a flate   sub egida CGMB , dar va oferi şi locuri de muncă   celor mai talentaţi dansatori, coregrafi, solişti vocali, ceeace   ce este   absolut   extraordinar!

Mai   mult, TEATRUL „STELA POPESCU”, se doreşte să devină   un ansamblu de IMAGINE, care să reprezinte BUCUREŞTIUL   la cele mai importante confruntări de gen, naţionale şi internaţionale,   numele   STELEI POPESCU, fără îndoială onorând instituţia, deschizând larg porţile marelui public!

TEATRUL „ STELA POPESCU”, singurul teatru care poartă numele   unei mari   actriţe aflate în activitate – un eveniment mult   aşteptat, care promite reprezentaţii inspirate, ce vor putea fi aplaudate la PALATUL NAŢIONAL AL COPIILOR, producţii pline de viaţă, de culoare, la care sunt invitaţi melomani de toate vârstele.

ÎN   CURÂND: GONGUL INAUGURAL!

 

Biroul de presă/Teatrul „Stela Popescu”

Cătălin Dumitrescu