Printre societăṭile scriitoriceṣti pe care le consemnează istoria literaturii române la începutul secolului trecut se află ṣi cea de la Bârlad. „Academia Bârlădeană” s-a născut la 1 mai 1915 din părinṭi care făceau parte din elita culturală moldoveană: poetul George Tutoveanu era născut chiar la Bârlad ṣi activa ca profesor ṣi publicist în oraṣul natal; preotul Toma Chiricuță, cunoscut mai târziu ca paroh la Biserica Zlătari din Bucureṣti, era născut în judeṭul Vaslui ṣi fusese profesor ṣi apoi preot la Botoṣani; folcloristul ṣi scriitorul Tudor Pamfile provenea din fostul judeṭ Tecuci ṣi publica la Bârlad două reviste. Aceṣti iniṭiatori cu spirit boem au înfiinṭat „Societatea literară Academia Bârlădeană” într-un mod informal ṣi nepretenṭios, ideea lor fiind de a atrage ca într-un club oameni cu diferite ocupaṭii, pasionaṭi de mânuirea condeiului.
După război activitatea societăṭii s-a diminuat, iar în 1957, la moartea lui George Tutoveanu, oficial s-a întrerupt, neoficial s-a mutat la Bucureṣti. În această perioadă a cunoscut-o poetul, scriitorul, traducătorul ṣi medicul Constantin Dimoftache Zeletin, astăzi preṣedinte de onoare al „Societății pentru cultură și știință Academia Bârlădeană”, aṣa cum s-a numit, începând din 1990.
Într-un interviu din 2015 pentru Arhiva de istorie orală, C.D. Zeletin îṣi amintea:
„Academia Bârlădeană – cu acest titlu care la prima aparenṭă pare pompos – a fost făcută de niṣte oameni modeṣti care nu aveau pretenṭii academice ṣi aulice, de poetul George Tutoveanu care s-a născut în 1872 ṣi a murit în ’57, deci veacul al XIX-lea, căruia i s-a ataṣat marele etnolog ṣi scriitor Tudor Pamfile ṣi preotul Chiricuṭă de la Biserica Zlătari, dar [care] atunci a avut un episod bârlădean. Şi în ziua de 1 mai 1915 s-a hotărât să se facă o asociaṭie, un grup, acasă la ei, ṣi au zis: „Noi suntem Academia Bârlădeană„. Era ṣi Vlahuṭă acolo, l-au pus pe Vlahuṭă preṣedinte de onoare. Şi acuma trebuie să fac [o precizare], departe de oriṣice emfază, că ultimul preṣedinte, de onoare, acum, în funcṭie e subsemnatul – sunt preṣedinte de onoare. Deci iată că Academia Bârlădeană a împlinit 100 de ani. Cred, dacă nu mă înṣel, că este a doua după Astra din Sibiu. Şi totuṣi e o societate fără acte, fără… erau întâlniri în casă de intelectuali, în special în Casa Naṭională „Stroe Beloescu„ din Bârlad ṣi la alṭi scriitori…
…care spuneau: „Ne-am gândit aṣa„…
„Ne-am gândit aṣa… ne-a venit aṣa, deodată, să ne adunăm o mână de visători„, fără acte, fără nu ṣtiu ce. Dar această grupare făcută într-o doară avea în ea ceva viabil, fiindcă conducătorul ei căuta oameni de talent, îi încuraja nu numai pe cei de talent, dar ṣi pe cei de talent mai mic, fiindcă talentul e o domniṣoară foarte capricioasă: apare ṣi dispare când vrea ea! Şi poate, la un moment dat, un om care n-a avut talent, la bătrâneṭe scrie o capodoperă sau viceversa. Deci Academia avea ṣi un rol implicit educativ, fără să fie o entitate didactică.
Tutoveanu era un om foarte blând, bun institutor, foarte elegant, prieten cu marii scriitori ai începutului secolului XX. El a fost primul cititor al lui Mihail Sadoveanu; Sadoveanu, la Fălticeni, lui i-a citit mai întâi nuvela Cosma Răcoare ṣi romanul Şoimii care a apărut în 1904 – Sadoveanu a debutat în 1904 cu patru volume deodată! Deci, primul cititor ṣi rămas ṣi prieten cu Tutoveanu a fost Sadoveanu. Şi cred că [Tutoveanu] este singurul scriitor pe care l-a lăudat Arghezi, căruia i-a dedicat trei medalioane nesolicitate – cred că două nesolicitate ṣi unul solicitat -, în care laudă în termeni exultanṭi figura lui George Tutoveanu, pe care acum le tipărim în noul număr. […] Printre puṭinele medalioane în care Arghezi vorbeṣte de bine un om. […] El termină medalionul din 1942 astfel: „Mă farmecă ṣi mă obsedează, bătu-l-ar norocul!„
Ei, ṣi se întâlneau într-o atmosferă decentă, într-un ritm regular, cam o dată pe săptămână. Interesul era să cheme tineri care nu debutaseră, să-i ajute, să le dea elan. Sigur că au fost foarte mulṭi scriitori care au trecut, în special în perioada războiului, după 1915-16-17-18, care au trecut pe acolo, în frunte cu Vlahuṭă. Enescu a cântat pentru Bârlad cu diferite prilejuri ṣi aṣa mai departe. La 100 de ani – noi l-am sărbătorit anul acesta – […] a fost un moment de bilanṭ, evident, pe care l-am făcut eu scurt-scurtissim. […] Dar dacă la 100 de ani putem să ne gândim, să ne punem întrebarea cu ce se prezintă în faṭa lui Dumnezeu „Academia Bârlădeană„, aṣ spune: cu Victor Ion Popa care a fost un om atins de aripa geniului. Cred că este singurul nostru uomo universale, de la ridicarea Muzeului Satului, deci de la etnografie – ar trebui să se numească Muzeul Satului „Victor Ion Popa„, nu sociologul „Dimitrie Gusti„ – la constructor de avioane, la istoriografie, la poezie, la teatru, la dramaturgie, la direcṭie de scenă, la regie… toate domeniile artei le-a ilustrat Victor Ion Popa, în special caricatura, desenul… [Acum] chiar am dat curaj unui tânăr ṣi l-am ajutat timp de patru ani cu toate forṭele, Cătălin Teodoru, să caute, să găsească, să descopere, să recupereze, să ṣteargă, să modifice desene de Victor Ion Popa, în special ṣarjele, caricaturile. Şi a ieṣit un volum cu care am întâmpinat [sărbătorirea de 100 de ani].
Dar unde a apărut volumul?
La Bârlad, „Sfera„, Centenarul Academiei Bârlădene 1915-2015… […]
Vă rog să vorbiṭi despre întreruperea activităṭii „Academiei Bârlădene„…
Da, s-a vorbit, ṣi cei care au ṭinut mai mult să vorbească au fost bârlădenii înṣiṣi, din cauza vidului de valoare din perioada comunistă, că Academia Bârlădeană ar fi sfârṣit fie odată cu războiul, fie odată cu moartea lui Tutoveanu în ’57. Realitatea e că ea ṣi-a continuat activitatea în Bucureṣti, fiindcă grupul lui Tutoveanu a migrat la Bucureṣti. Tutoveanu i-a scris lui Ion Buzdugan să ia contact cu mine, Ion Buzdugan m-a căutat, […] el a fost unul dintre primii membri ai „Academiei Bârlădene„. E complicată toată treaba… Eu aici îl găsesc bătrân pe Ion Buzdugan ṣi ne întâlneam la Ion Larian Postolache unde veneau Eugen Barbu, Radu Rosetti, figuri mari! Medici… ea a avut o activitate continuă. Şi în special G.G. Ursu, profesor de literatură de la Litere, care fusese secretarul revistei Scrisul Nostru apărută între 1931 ṣi 1933 la Bârlad. Deci erau mai mulṭi membri ai „Academiei Bârlădene„ la Bucureṣti decât la Bârlad! Şi ṭineam o legătură sufletească foarte strânsă cu Bârladul – evident, secretă.
Mai mult, la „Academia Bârlădeană„ au luat parte nu numai scriitori începători, debutanṭi, ci au luat parte ṣi viitori oameni de ṣtiinṭă care scriau. Şi dintre ei aṣ da exemplu pe fraṭii Niṭulescu; Iuliu Niṭulescu a ajuns doctor, a beneficiat de o bursă Rockefeller – vorbesc 1915, anii ’20 – a venit în ṭară, a studiat fiziopatologia ṣi a ajuns profesor, ṣeful Catedrei de fiziopatologie de la Facultatea de Medicină din Iaṣi. Şi membru al Academiei Române. Fratele lui din Bucureṣti, Virgil Nitzulescu, a făcut parazitologie, a studiat parazitologia în toate ṭările lumii, a făcut puṭină politică de dreapta ṣi a fost laureat al premiului „Emil Brandt„ ṣi a fost ṣi el membru al Academiei Române, scria poezii în tinereṭe… […] Mai mult, o serie de scriitori ṣi personalităṭi de mare valoare din cultura românească, dar care erau în legătură cu noi ṣi-au manifestat dorinṭa să fie ṣi ei prieteni sau membri corespondenṭi ai Academiei Bârlădene. La centenar am putut să afirmăm acest lucru, că Academia s-a rotunjit în deceniile de la Bucureṣti, Academia a fost ilustrată la Bucureṣti, fiindcă la Bârlad era iadul bolṣevic, nu se putea face aṣa ceva… Aici, Bucureṣtii [mai] permiteau…
Printre prietenii Academiei Bârlădene s-au socotit Perpessicius, Tudor Vianu, Tudor Arghezi, Rădulescu Motru… prieteni ai academicianului Virgil Nitzulescu, parazitologul, de la Institutul Cantacuzino unde era foyer culturel deosebit. Toate lucrurile se făceau discret, întâlnirile în casa ăluia, în casa ăluia ṣi în special în locuinṭa poetului Ion Larian Postolache, […] de pe strada Dobroteasa nr. 1, lângă Biserica Dobroteasa unde ne întâlneam, avea un hol mai mare ṣi unde ne întâlneam…”
[Interviu de Silvia Iliescu]
