DAILY MAIL: Sindicatul jucătorilor, îngrjorat de serviciul românesc de prim-ajutor după decesul lui Ekeng

În urma tragicului deces al lui Patrick Ekeng, din Camerun, sâmbătă, sindicatul internaţional al fotbaliştilor, FIFPro şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la calitatea intervenţiilor de prim ajutor din cluburile române de fotbal.

Vineri, la numai şapte minute după intrarea sa ca rezervă a clubului său, Dinamo, în cea de-a doua repriză a meciului, Ekeng, în vârstă de 26 de ani, a sucombat în mijlocul terenului. El nu a mai putut fi resuscitat.
Sâmbătă, procurorii de la Bucureşti au anunţat deschiderea unei anchete cu privire la decesul lui Ekeng în urma criticilor pe tema tratamentului acordat.
„Deşi este încă prermatur să se tragă vreo concluzie în urma acestui tragic accident, având în vedere că poliţia continuă să investigheze cauzele incidentului, este clar că, în unele cluburi româneşti, s-au mai semnalat cazuri de neglijenţă în privinţa serviciilor medicale”, se subliniază într-o declaraţie a FIFPro.
Sindicatul FIFPro, cu sediul în Olanda, a precizat că sindicatul român, care este membru al organizaţiei, a cerut încă din anul 2012 federaţiei de fotbal din această ţară balcanică să oblige cluburile să aibă ambulanţe complet echipate la toate meciurile oficiale sau amicale.
Cererea a survenit după ce, în august 2012, un tânăr şi promiţător jucător nigerian, Henry Chinonso Ihelewere, în vârstă de 21 de ani, a intrat în colaps, suferind un atac de cord în timpul unui meci din divizia a doua.
FIFPro a precizat că, potrivit declaraţiilor lui Emilian Hulubei, preşedintele sindicatului român al jucătorilor, AFAN, nu a fost niciodată adoptat un plan în această privinţă.
„În schimb, cluburilor din cele trei divizii li s-a permis să dispună de ambulanţe în stare de alertă, dar dotate cu un minim de aparatură”, a adăugat FIFPro.
Hulubei a mai spus că, la Bucureşti, Ekeng fusese supus controlului medical cerut pentru jucătorii din România, dar există probe din care reiese că cluburile din afara capitalei nu fac asemenea controale pentru a economisi bani.
Luni, jucătorul va fi supus unei autopsii, iar Ministerul de Interne al României a anunţat că firma privată de ambulanţe care l-a transportat pe jucător la spital va fi supusă unei anchete pentru a se constata dacă ambulanţa respectivă era echipată cu o aparatură conformă normelor în vigoare şi dacă personalul era suficient de calificat.

„Blestemat”

Potrivit declaraţiilor lui Cristian Pandrea, medic la un spital din Bucureşti aflat în apropierea stadiunului Dinamo, în ambulanţă nu s-a încercat resuscitarea jucătorului.
„Nu este pentru prima oară când pe un teren de fotbal se întâmplă un asemenea incident. Cauzele pot fi numeroase, iar ele vor fi dezvăluite în urma unor teste ulterioare”, a declarat Pandrea agenţei Agerpres.
Secretarul general al FIFPro, Theo van Seggelen, a declarat că decesul lui Ekeng este „pur şi simplu şocant”. „După ce autorităţile locale îşi vor definitiva ancheta, aşteptăm nişte răspunsuri pentru a putea să ne dăm seama dacă această tragedie putea fi evitată”, a mai spus el.
Decesul lui Ekeng face ca fotbalul camerunez să intre din nou în doliu, la 13 ani după moartea lui Marc-Vivien Foe.
„Tristele imagini ale acestei drame ne-au readus în memorie o alta, cea din 26 iunie 2003, de pe Gerland”, a scris Samuel Eto’o, o vedetă a fotbalului camerunez, pe pagina sa de Facebook, amintidu-şi de Foe, care a murit subit pe stadionul din Lyon în timpul unui meci din semifinalele Cupei Confederaţiilor, jucat cu naţionala Columbiei. „Patrick Ekeng a murit fulgerător, readucându-ne în minte tristeţea şi tragedia de atunci”, a mai scris Eto’o, care s-a declarat „complet distrus”.
Vestea morţii jucătorului a fost primită cu uimire în ţara sa natală.
„Suntem distruşi. Durerea mea nu se poate exprima în cuvinte”, a declarat pentru AFP Tombi A Roko Sidiki, preşedintele Federaţiei de Fotbal din Camerun (FECAFOOT). „Camerunul a pierdut astfel încă un tânăr fotbalist promiţător”, a mai spus el, adăugând că se bazase pe Ekeng pentru Cupa Africană a Naţiunilor din 2019, ale cărei meciuri vor fi găzduite de Camerun. Preşedintele FECAFOOT a deplâns decesul, considerându-l un ecou al unor tragedii anterioare care, „din nefericire, se înmulţesc”.
Cazul cel mai recent a fost cel al lui Gregory Mertens, care a decedat la trei zile după ce suferise un atac de cord în timpul meciului jucat cu echipa sa, Lokeren, în aprilie 2015.
„FIFA (federaţia internaţională) încearcă să ia măsuri. Sperăm ca ele să ducă la reducerea unor asemenea accidente”, a adăugat Sidiki.
Şi fotbalul românesc a adus un omagiu jucătorului, amânâmd cu o săptămână finala Cupei României dintre Dinamo Bucureşti şi CFR Cluj, care era programată pe 10 mai.
Directorul executiv de la Dinamo, Ionel Dănciulescu, s-a declarat şocat, având în vedere că aceasta este cea de-a doua tragedie suferită de clubul său după decesul lui Cătălin Hăldan în timpul unui meci amical din octombrie 2000.
„Nu-mi vine să cred. E un coşmar. Pentru mine, pentru echipă şi pentru toţi suporterii echipei Dinamo”, a mai spus Dănciulescu. „Este ca şi cum am fi blestemaţi”.
Mijlocaşul Efeng, tată a doi copii, şi-a început cariera în fosta echipă a giganţilor africani Canon Yaoundé şi a venit la Dinamo în luna ianuarie, după mai multe sezoane în Franţa, în special la Le Mans, o echipă din Liga 2.
El a jucat pentru Le Mans între anii 2009 – 2013, după care a fost împrumutat la Rodez, o altă echipă franceză. În 2013, el s-a alăturat clubului elveţian Lausanne-Sport, iar apoi, în anul următor, a jucat la Cordoba, o echipă nou promovată în La Liga din Spania.
În Camerun, Ekeng a debutat în ianuarie 2015 şi a fost jucător titular la ediţia din 2015 a Cupei Africane a Naţiunilor, unde echipa sa, Indomitable Lions, a fost eliminată în grupe.

DAILY MAIL (Marea Britanie), 7 mai

Traducerea: Alexandru Danga