Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni joi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni mâine, la Palatul Cotroceni, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Administraţia Prezidenţială a anunţat că la finalul întrevederii cei doi vor susţine o declaraţie de presă comună. Şeful statului se întâlneşte astăzi cu adjunctul secretarului american al apărării, Robert Work. Întrevederile cu oficialii americani au loc în contextul în care mâine va avea loc inaugurarea scutului antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 mai)