România, prezentă la Cannes cu cinci producţii cinematografice

AFP PHOTO / ALBERTO PIZZOLI
AFP PHOTO / ALBERTO PIZZOLI

Astazi începe Festivalul de Film de la Cannes, în care România va fi prezentă cu cinci producţii cinematografice la diferite secţiuni. „Sierranevada”, noul film al regizorului Cristi Puiu, şi ”Bacalaureat”, cea mai nouă realizare a lui Cristian Mungiu, au fost selecţionate în competiţia oficială, în timp ce pelicula „Câini” a regizorului Bogdan Mirică este selectat în secţiunea ”Un Certain Regard”. Două scurtmetraje realizate de Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Sarga şi de Alexandru Badea vor concura în competiţia de scurtmetraje, respectiv în secţiunea Cinéfondation. „Bacalaureat”, filmul regizat de Cristian Mungiu – care este la a treia participare în competiţia oficială de la Cannes – va avea premiera românească simultan cu cea mondială din cadrul prestigiosului Festival de pe Riviera Franceză, pe 19 mai.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 mai)