Turul României în fotoliul rulant: 2.270 de kilometri într-o lună

vasile-stoica-620x400Recordmenul Vasile Stoica a anunţat că va pleca pe data de 10 iunie într-o nouă aventură, de data aceasta prin România, după ce a străbătut lumea în fotoliul rulant acţionat manual. Traseul va cuprinde 2.270 de kilometri, iar acesta va trece prin oraşe precum Turda, Baia Mare, Suceava, Bacău, Galaţi, Constanţa, Bucureşti şi Orşova. În Caraş-Severin,  Vasile Stoica va poposi în Moldova Nouă, Oraviţa şi Reşiţa. Plecarea va avea loc pe 10 iunie, din Lugoj, iar sportivul îşi pune toată speranţa că aceste drumeţii ale sale vor ajuta la sesizarea autorităţilor şi la soluţionarea problemei accesibilităţii persoanelor cu handicap. Traseul ultramaratonul lui Vasile Stoica cuprinde 2.270 de kilometri, prin Lugoj – Deva – Brad – Turda – Zalău – Baia Mare – Vatra Dornei – Suceava – Iaşi – Piatra Neamţ – Bacău – Galaţi – Tulcea – Constanţa – Bucureşti – Turnu Măgurele – Corabia – Vidin – Turnu Severin – Orşova – Moldova Nouă – Oraviţa – Reşiţa şi din nou la Lugoj. Acesta va dura peste o lună, timp în care sportivul apelează la toţi cei care doresc să îi recomande un loc ieftin de înnoptat ori doresc să îi ofere un sprijin de orice natură, să o facă contactându-l pe pagina sa de facebook, website ori telefonic la numărul 0749 494 605.