Pompierii au avut, în ultima săptămână, la nivel naţional, peste 6000 de intervenţii

Pompierii au avut, în ultima săptămână, la nivel naţional, peste 6000 de intervenţii, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Salvatorii au fost solicitaţi să intervină mai ales  pentru acordarea primului ajutor şi stingerea incendiilor.
Şeful biroului de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, locotenent-colonel Alina Moisoi: Au fost aplicate 2994 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 374.500 de lei. Pe lângă identificarea şi înlăturarea disfuncţionalităţilor specifice, specialiştii noştri au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceştia să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi au desfăşurat exerciţii de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă. De asemenea, în perioada menţionată s-au realizat 1.452 acţiuni pentru educarea preventivă, pregătirea şi verificarea adoptării măsurilor de protecţie a populaţiei privind modul de comportare specific tipurilor de risc.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 mai)