Militanţi ai grupării PKK, ucişi în Turcia şi nordul Irakului

În cele mai recente operaţiuni anti-terorism desfăşurate în sud-estul Turciei şi în nordul Irakului au fost ucişi 35 de terorişti, a anunţat duminică armata turcă. Într-un comunicat al armatei se afirmă că forţele de securitate turce au ucis vineri 18 militanţi ai grupării Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), în Munţii Qandil, folosiţi drept refugiu de către terorişti. Sâmbătă, opt terorişti ai PKK au fost ucişi în provincia Sirnak, din sud-estul Turciei, alţi trei în oraşul Yuksekova, patru în Sarikamis şi alţi doi în oraşul Nusaybin. Potrivit armatei, numărul teroriştilor ucişi în operaţiuni desfăşurate de la sfâşitul anului 2015 şi până acum în oraşul Nusaybin a crescut la 373 şi 369, în provincia Sirnak. În plus, cinci terorişti s-au predat forţelor de securitate turce, în oraşul Silopi, din Sirnak. Forţele de securitate au distrus o cantitate mare de explozibili, în oraşele Sirnak, Uludere şi Nusaybin, mai precizează comunicatul armatei. Gruparea PKK, listată drept teroristă de către Turcia, Statele Unite şi Uniunea Europeană, şi-a reluat campania militară de 30 de ani împotriva statului turc în iulie 2015. De atunci, peste 440 de membri ai forţelor de securitate au căzut victime militanţilor, iar peste 4.500 de terorişti au fost ucişi, în operaţiuni desfăşurate în Turcia şi nordul Irakului.

http://aa.com.tr/ – 15 mai