150 de copii, cu vârste între 6 și 10 ani, au susţinut în Parlamentul României proiectul 1 Iunie: Zi liberă

Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a Senatului României, în colaborare cu Radio Itsy-Bitsy, a organizat evenimentul Parlamentul copiilor, în cadrul căruia 150 de școlari au participat luni, 16 mai 2016, la dezbateri cu deputați și senatori și au sprijinit proiectul de lege 1 Iunie: Zi liberă.
Evenimentul a reunit la aceeași masă membri ai Comisiei, reprezentanţi ai Guvernului și mass-media pentru a determina schimbarea relației dintre copiii și părinții din România, stimulându-i pe cei din urmă să petreacă mai mult timp de calitate alături de cei mici.
Școlarii și-au exprimat susținerea pentru acest proiect de lege și au argumentat că ei și-ar dori ca 1 iunie să fie zi liberă la nivel național pentru a se bucura și mai mult de compania părinților.  Şi au purtat cu parlamentarii un dialog despre demersurile pentru ca 1 Iunie să devină zi liberă, națională, astfel încât familiile să aibă ocazia să stea mai mult împreună.
Astfel, 150 de școlari cu vârste cuprinse intre 6 si 14 ani au făcut propuneri de legi și de modificări legislative legate de Drepturile omului și de cele ale copilului.

Propuneri legislative de la copiii invitaţi în Parlament

Propuneri Şcoala nr. 149, Bucureşti
– fiecare şcoala să aibă un bufet şi o cantină;
– introducerea în programa şcolară practicarea, în mod  obligatoriu, a unui sport de echipă;
– introducerea şahului în programa şcolară ca disciplină de studiu;
– existenţa unei oferte largi de cursuri opţionale;
– construirea unui bazin de înot în fiecare şcoală;
– fiecare şcoală să aibă un medic şi un psiholog cu program permanent.
Propuneri Şcoala nr. 280, Bucureşti
– o masa calda la şcoala, in loc de corn si lapte;
– de 1 Iunie, copiii sa primească 50 de lei in plus la alocaţia copiilor, pentru a le putea cumpăra cadouri;
–  de 1 Iunie, părinţii să aibă zi liberă pentru a putea petrece timp cu propriii copii;
–  să se mărească alocaţia pentru copii;
– o lege privind calitatea dulciurilor din magazine;
– lege pentru a li se acorda copiilor o sumă de bani la începutul anului şcolar, din care să îşi procure rechizite;
– lege ca în prima zi de şcoală, părinţii să fie liberi de la serviciu;
– activităţi sportive, bazine de înot în şcoli;
– alocaţia dublată în luna iunie;
– de 1 Iunie, copiii să aibă intrarea gratuită la muzee, teatre, circ, locuri de joacă;
– activităţi gratuite (jocuri, spectacole, etc.) amplasate în parcuri;
– un sport, gratuit, organizat în instituţiile de învăţământ;
– tabere sponsorizate de stat pentru copiii din şcoli;
– lege prin care toate parcurile să fie păzite;
– competiţiile sportive să fie subvenţionate de stat, chiar dacă pregătirea copiilor este suportată de părinţi.
Propuneri Şcoala Step by Step
–  în fiecare lună o zi liberă pentru toată lumea;
–  amenzi mai aspre pentru cei care poluează mediul;
–  fiecare familie să recicleze diferenţiat;
–  fiecare familie să participe la cultivarea grânelor ţării;
–  mai multe campanii pentru prevenirea incendiilor, cutremurelor;
–  spitalele să fie dotate şi amenajate;
–  medicii să primească salarii mai mari;
–  legi mai aspre împotriva terorismului, mitei, traficului de persoane, poluării;
– înfrumuseţarea Bucureştiului (ridicarea maşinilor vechi din parcări, amenajarea spaţiilor verzi din jurul blocurilor, reabilitarea tuturor blocurilor, conservarea clădirilor din patrimoniul ţării)
Propuneri Şcoala Centrală
– oferte vouchere de vacanţă pentru părinţi de 1 Iunie pentru a stimula utilizarea zilei în scopul propus. Altfel, părinţii ar prefera să lucreze întrucât au nevoie de bani;
– activităţi părinte-copil la muzee, biblioteci, la joburile părinţilor;
– intrări gratuite în diverse locaţii de divertisment şi petrecere a timpului liber – un fel de „Zi altfel” pentru părinte-copil.
Decalogul părintelui modern și ocupat
Pentru a ajuta părinții să petreacă timp de calitate cu copiii, specialiștii din grupul de inițiativă le-au pus la dispoziție primul decalog de soluții concrete pentru sănătatea emoțională a celor mici:

  1. Petrece o oră de calitate pe zi împreună cu copilul, fără tehnologie.
  2. Oferă-i 100% din atenția ta copilului în această oră.
  3. Cere părerea copilului tău de măcar 2 ori pe zi.
  4. Oferă-i cel puțin 1 încurajare pe zi.
  5. Poartă minimum 3 conversații pe zi cu copilul.
  6. Timp de 30 de minute pe zi, implică-ți copilul în activitățile casnice.
  7. Întreabă copilul măcar 1 dată pe zi cum se simte. Încurajează-l să își exprime emoțiile.
  8. Învaţă-ţi copilul cel puțin 1 lucru nou pe zi, pe limba lui, folosind povești și desene.
  9. Învață 10 jocuri ale copilului tău.
  10. Pregătește-ți bebelușul de mic: citește-i, vorbește-i, arată-i lumea din jur, chiar dacă nu îți răspunde.

În plus, cei 150 de școlari le-au înmânat senatorilor și deputaților prezenți scrisori în care explicau viziunea lor despre ziua de 1 Iunie ca zi libera. Cei mici au făcut și un tur al principalelor obiective din Palatul Parlamentului, iar, la finalul evenimentului, au primit diplome de Parlamentari pentru o oră.
Totodată, pentru a arăta cât de mult înseamnă pentru ei acest proiect de lege, copiii au făcut peste 100 de desene cu tema 1 Iunie: Zi liberă, acestea fiind reunite într-o expoziție găzduită de Parlamentul României.
Evenimentul a fost organizat în contextul zilei de 15 mai, Ziua Internaţională a Familiei, instituită de Adunarea Generală a ONU pe 20 septembrie 1993, în baza Rezoluţiei 47/237.