Paşi de dans grecesc cu Radio Constanţa, spre recordul mondial de sirtaki

Sirtaki1Oraşul Constanţa are şansa de a intra în Cartea Recordurilor prin organizarea celui mai amplu dans grecesc din lume. Aproximativ şase mii de oameni sunt aşteptaţi, pe 28 mai, să danseze simultan pe ritmurile celebrului sirtaki.

Pe faleza din faţa sediului Radio Constanţa/Radio Vacanţa au avut loc, sâmbătă, 13 mai, aproape două ore de repetiţii generale. Sute de voluntari de toate vârstele au învăţat paşii şi coregrafia, sub îndrumarea instructorului de dans Teodora Pârlea, coordonatorul Ansamblului Elpis.

Sirtaki2Iniţiativa organizării evenimentului demn de Cartea Recordurilor aparţine Comunităţii Elene Elpis Constanţa al cărei preşedinte, Anton Antoniadis, a făcut un apel către cei pasionaţi de muzică şi dans să se alăture echipei elene de la Constanţa. Pentru a doborî recordul anterior, stabilit de Grecia, este nevoie de 5.615 dansatori: „Ne place să vedem oamenii cu zâmbetul pe buze, ne place să ridicăm acest oraş, şi, mai ales, această ţară, pentru că, în primul rând, suntem români, apoi suntem greci, armeni… Lumea vine cu zâmbetul pe buze, se bucură de dans, iar Radio Constanţa a dovedit, astăzi, încă o dată, că este un prieten al constănţeanului. Vrem să vedem lumea înlănţuită, în suflete, pentru cinci minute, cât durează dansul, indiferent de religie, de etnie”, a declarat, pentru Radio Constanţa, Anton Antoniadis.

Dansul sirtaki a devenit cunoscut pe tot globul mai ales din filmul Zorba grecul, pasiunea pentru aceste ritmuri fiind practic fără vârstă. De aceea, organizatorii sunt optimişti că, pe 28 mai, Constanţa ar putea intra în Guiness Book, mulţi dintre participanţii la dans venind din Grecia, Turcia, Bulgaria, dar şi din ţări mai îndepărtate.