MARŞUL TĂCERII 2016 – a şasea ediţie

Miercuri, 18 mai 2016, în București și în alte 357 de orașe din lume, bicicliștii vor pedala în memoria victimelor pe două roți în trafic.

În acest sens, bicicliștii din capitală sunt invitați la ora 18:30, în Parcul Izvor să pedaleze timp de o oră pe bulevardele bucureștene în cadrul evenimentul organizat și susținut de Adevărații VeloPrieteni. Maimulte detalii găsiți la:

https://www.facebook.com/events/546248672194886.

Începând cu anul 2011, bicicliștii din România s-au alăturat evenimentului, care se organizează la nivel mondial încă din 2003, an de an, în cea de-a treia zi de miercuri din luna mai, ora de plecare fiind aceeași în fiecare țară, respectiv ora 19.00, astfel realizându-se un marș continuu, întins peste toate fusele orare de pe glob.

Atunci, în 2003, ”Marșul Tăcerii” a avut loc pentru prima dată în White Rock Lake, Dallas (SUA), la inițiativa lui Chris Phelan, prietenul cel mai bun al lui Larry Schwartz, un ciclist de anduranță, decedat în trafic după ce a fost agățat de oglinda unui autobuz. La acel marș au fost prezenți aproximativ 1000 de bicicliști.

De atunci, marșul s-a extins la nivel mondial, în onoarea tuturor celor care au fost răniți sau au decedat pedalând pe drumurile publice. Detalii pe pagina de internet a evenimentului: http://www.rideofsilence.org.

Recomandarea organizatorilor este ca participanții să fie îmbrăcați în alb, ca și evocare a bicicletelor „fantoma”. Totodată, plimbarea se realizează pe un traseu de maximum 15 km, într-un ritm lent și în tăcere, fără claxoane, fără comentarii, fără nici un fel de sunet și respectând regulile de circulație pe drumurile publice. TĂCEREA este cea care însoțește de fiecare dată acest marș al bicicliștilor, de aici provenind și numele evenimentului. În aceste condiții, marșul are o atmosferă deosebită în acord cu scopul în care se desfășoară, atrăgând astfel atenția autorităților și celorlalți participanți la trafic că bicicliștii sunt și ei participanți la trafic cu drepturi egale cu toți ceilalți și că au nevoie de respectul și atenția acestora pentru a nu mai deveni victime.

Pentru bicicliștii din București va fi a 6-a ediție. Primele două ediții, cele din 2011 și 2012, au avut loc la inițiativa biciclistului Marian Vulpe, care după ce s-a mutat la Cluj-Napoca a continuat să organizeze marșul în orașul din Ardeal. Clujul și București sunt cele două orașe din România unde are loc acest eveniment, marșul fiind înregistrat pe site-ul organizatorului din SUA:

http://www.rideofsilence.org/locations-international.php?i=Romania#Romania

Începând cu 2013 și până în prezent, organizarea marșului din București a fost preluată de la Marian Vulpe de către Adevăraţii VeloPrieteni.

În acest an, miercuri, 18 mai, bicicliștii sunt așteptați în alb și în tăcere, începând cu ora 18.30, în Parcul Izvor, urmând să pedaleze pe un traseu de 15 km prin București: Piața Unirii – Piața Universității – Piața Romană – Piața Victoriei – B-dul Aviatorilor – Piața Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – Șoseaua Kiseleff – Calea Victoriei – Parcul Izvor.

Marșul are și un imn scris de Mike Murgas, a cărei traducere liberă realizată de Bikepress este:

În noaptea asta toți vom fi ca unul

În cinstea lor vom urma drumul

Prieteni, mame, tați, surori sau fii

Aceia care dorm etern, ușor…

În liniste, atenți, încetișor,

Porni-vom roțile în grup

Prin întuneric, ca un singur trup

Lacrimi se-ascund sub negrii ochelari

Ivite-n amintirea acelor dragi hoinari

Aflați, cei ce priviți Plimbarea Nopții,

Drumul e-aici să-l împărțim cu toții!

Voi dragi plecați fulgerător

Să fie Domnul al vostru păzitor

În ultima plimbare. Prin Rai… Încetișor…

           (grafică by Ride of Silence)