Radio Fiction Desk la Colegiul Naţional Spiru Haret

Vineri, 20 mai, Proiectul Radio Fiction Desk – 2016 continuă, cu un nou workshop, la Colegiul Naţional Spiru Haret, începând cu ora 11:30. La această întâlnire vor participa, elevii-actori coordonaţi de profesoara Mariana Comăniţă, echipa de realizatori ai proiectului şi, în calitate de invitaţi, renumitul actor Virgil Ogăşanu şi scriitorul Radu Băieşu, fiul dramaturgului Ion Băieşu. Piesa de teatru pe care tinerii actori şi-au propus să o pregătească şi să o înregistreze radiofonic este Boul şi viţeii , după Ion Băieşu.

Radio Fiction Desk – 2016 este un proiect-concurs realizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media – Teatrul Naţional Radiofonic, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, care îşi propune colaborarea cu trupe de actori formate din elevi ai liceelor bucureştene, pentru a realiza şi înregistra profesional spectacole de teatru radiofonic.

În cadrul acestei a doua ediţii a Proiectului, care se derulează pe parcursul anului 2016, participă în concurs trupe de actori-elevi de la patru licee bucureştene şi anume: Colegiului Naţional de Informatică Tudor Vianu, Colegiul Naţional Mihai Viteazul – ale căror producţii pot deja să fie ascultate şi notate, Colegiul Naţional Spiru Haret şi Liceul Teoretic Dante Alghieri.

Conform programului de desfăşurare a Proiectului, în toate aceste licee aflate în concurs se desfăşoară, workshop-uri la care elevii actori se întâlnesc şi discută cu echipa de realizatori ai Redacţiei Teatru şi cu personalităţi ale scenei teatrale româneşti. La finalul fiecăruia dintre cele patru stagii de pregătire, elevii înregistrează, radiofonic, piesele de teatru în studioul Mihai Zirra al Societăţii Române de Radiodifuziune, după care spectacolele sunt postate pe site-ul tnr.srr.ro, pagina radiofictiondesk.srr.ro, în succesiunea realizării lor. Piesele de teatru postate pe site pot fi ascultate şi notate de toţi iubitorii teatrului radiofonic. Fiind un proiect-concurs, în luna decembrie a acestui an, Radio Fiction Desk – 2016 se va încheia cu Gala de premiere.

Deja puteţi asculta şi nota pe site primele două piese de teatru din concurs: Chiriţa în provincie , o adaptare după Vasile Alecsandri, interpretată de elevii de la Colegiului Naţional de Informatică Tudor Vianu şi O scrisoare pierdută , adaptare radiofonică după I. L. Caragiale, interpretată de elevii de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul.