Lansare la Suceava a Campaniei „Oamenii Timpului” RO+, ediția a III-a, 2016. În 2015, două trofee „Oamenii Timpului” au fost câştigate de suceveni

Campania „Oamenii Timpului” ajunge vineri, 20 mai, din nou la Suceava. De la ora 12:00, în Sala 1 din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Suceava (str. Universității nr. 15-17) va avea loc lansarea celei de-a III-a ediţii a celei mai importante competiţii din România care îşi propune să răsplătească şi să promoveze vârfurile vieţii culturale şi sociale. Judeţul Suceava a fost inclus în premieră în proiect în urmă cu un an, o dată cu extinderea evenimentului în întreaga regiune de Nord Est, Chişinău şi Cernăuţi. Două trofee au fost decernate de către juriul naţional concurenţilor suceveni.

Vineri, laureaţii din 2015 din Suceava, organizatorii și principalii parteneri ai Campaniei vă invită să aflaţi cele mai recente informaţii despre formatul din acest an al Galei „Oamenii Timpului” RO+. Vor susţine prezentări şi vor răspunde întrebărilor presei prof.univ.dr. Daniel Șandru, președinte al Juriului Național al Campaniei „Oamenii Timpului”; conf.univ.dr. George Bondor, redactor-șef al Revistei TIMPUL; prof. Florin Iancu, manager proiect „Oamenii Timpului”; Gheorghe Cîrstian, laureat al Campaniei „Oamenii Timpului”, ediția 2015, NE+, categoria „Literatură”, prof. univ.dr. Mihai Dimian, laureat al Campaniei „Oamenii Timpului”, ediția 2015, NE+, categoria „Educație și cercetare”, Angela Zarojanu, președintele Asociației „SEVA”, partener al Campaniei „Oamenii Timpului”. Este așteptat și un reprezentant al Consiliului Județean Suceava, care susține, de asemenea, Campania „Oamenii Timpului” ediția a III-a, 2016, RO+.

Mulțumim ADR Nord-Est pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment.

Campania „Oamenii Timpului” este un proiect al Asociaţiei Revistei „Timpul” şi beneficiază în 2016 de o recunoaştere extraordinară din partea unora dintre instituţiile-emblemă ale României. ASR Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei României, a acordat Înaltul Patronaj evenimentului. De asemenea, Gala „Oamenii Timpului” RO+ beneficiază de patronajul Ministerului Culturii.

În urma campaniei care va cuprinde etapele de nominalizare, vot al publicului, precum şi de jurizare, la finalul anului vor fi acordate în cadrul unui eveniment de înaltă ţinută zece premii unor personalităţi sau organizaţii din plan local, naţional şi internaţional care, pe parcursul ultimului an (octombrie 2015 – septembrie 2016) și-au dovedit excelența. Categoriile vizate sunt: Literatură, Arte, Educație și Cercetare, Societate civilă, Diplomație publică, Memorie și istorie, Jurnalism, Tinere valori, Sănătate și Antreprenoriat.

Ediția a III-a a extins Campania la nivelul întregii țări, precum și în Republica Moldova, regiunea Cernăuți și diaspora. În acest scop au fost create opt centre de monitorizare (Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Sibiu, Neamț și Timișoara), în care vor funcționa echipe de lucru care vor asigura competiţiei un caracter unitar. Publicul din întreaga țară și din afara ei va avea posibilitatea de a propune, pe platforma www.oameniitimpului.ro, propuneri de nominalizare pentru fiecare dintre cele 10 categorii supuse jurizării.

La a II-a ediţie a Galei, 800 de nominalizați propuși prin accesarea platformei online www.oameniitimpului.ro au fost selectați printr-o etapă de prejurizare 80 de finaliști (câte zece pentru fiecare județ în parte, corespunzător celor zece categorii prezentate). Aceștia au beneficiat de peste 200000 de voturi online din partea susținătorilor. La Gala finală, zece personalități dintre cei 80 de finaliști au primit Trofeul „Oamenii Timpului” (Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași”), intrând în Comunitatea cu același nume.

Producătorul Campaniei „Oamenii Timpului” este Adenium.