Ploaia scrie versuri pe trotuarele din Boston

Dacă se întâmplă să te afli în Boston şi vremea e ploioasă, starea de spirit ţi se poate schimba brusc dacă priveşti spre trotuar. De două luni încoace, vremea umedă le aduce o surpriză plăcută trecătorilor din acest oraş american: pe străzi apar versuri scrise pe caldarâm.

Nu este o magie, ci un serios proiect artistic numit „Raining Poetry” pe care primăria din Boston l-a realizat în colaborare cu un ONG. Voluntarii folosesc tipare din carton şi un spray special, (invizibil atunci când vremea este însorită), pentru a aduce puţină poezie în peisajul urban mohorât, când plouă. Proiectul a demarat în aprilie, Luna Naţională a Poeziei în Statele Unite. De atunci, trotuarele oraşului s-au umplut de versuri.

Sprayul folosit, Rainworks, este biodegradabil şi rezistă în jur de două luni. El a fost produs de o companie înfiinţată de un artist stradal din Seattle, care a avut pentru prima dată această idee anul trecut.
Spre deosebire de mesajele din Seattle, care erau o simplă joacă a unor tineri, proiectul din Boston a implicat comunitatea literară şi promovează poeziile tinerilor scriitori, în speranţa că tot mai mulţi oameni vor fi stimulaţi să citească versuri.

Sursa: www.treehugger.com
Traducerea: Bianca Ioniţă