Șase recomandări ale Comisiei Europene pentru politica economică a Serbiei

Ministrul sârb de finanţe, Dušan Vujović, se întâlneşte miercuri, la Bruxelles, cu miniștrii de finanțe ai UE pentru a discuta despre cele șase recomandări ale Comisiei Europene de a îmbunătăți politica economică a Serbiei, a declarat șeful Departamentului Economic al Delegației UE în Serbia, Freek Janmaat, care a adăugat că se așteaptă ca cele șase recomandări să fie adoptate. Prima recomandare este consolidarea fiscală prin realizarea unor venituri mai mari şi în acelaşi timp să se crească economiile care se fac, iar scopul este să se obțină un surplus primar. El a afirmat este de așteptat ca în următorii ani Serbia să reducă deficitul bugetar. Cea de-a doua recomandare se referă la găsirea unei soluții durabile pentru companiile în curs de restructurare, precum și continuarea reformei în instituţiile şi întreprinderile publice. Cea de-a treia este rezolvarea problemei creditelor neperformante (NPL), dar și o creştere a studiilor de diagnosticare a băncilor, pe care le face Banca Naţională a Serbiei. A patra recomandare se va referi la necesitatea unei mai bune gestionări a banilor pentru investiții capitale. Janmaat a explicat că, în plus, trebuie să se realizeze progrese în ceea ce privește convecţia gazelor naturale ale Serbiei și Bulgariei, precum și ca drumurile, mai exact Coridorul 10, să fie finalizate până la sfârșitul anului 2017. Cea de-a cincea recomandare se referă la îmbunătăţirea mediului de afaceri, unde este de așteptat un mediu transparent, cu taxe fiscale mai puține pentru economie. De asemenea, Janmaat a spus că cea de-a şasea recomandare se referă la piața forței de muncă. El a afirmat că membrii Comisiei Europene sunt pregătiţi să ajute Serbia să pună în aplicare recomandările atunci când acestea o să fie adoptate, iar progresele vor fi înregistrate în raportul din toamnă.

www.tanjug.rs – 25 mai