Protestele sindicale continuă în Franţa

Protestele sindicale continuă în Franţa, în a opta zi de mobilizare împotriva noii legi a muncii, care va permite concedierea mai uşoară a angajaţilor. Salariaţii celor 19 centrale nucleare s-au alăturat şi ei mişcării greviste. 4000 de benzinării au rămas fără combustibil, după ce sindicaliştii au blocat rafinăriile de petrol şi depozitele de carburanţi. Patronii au avertizat că protestele încep să aibă impact asupra economiei şi că unele firme mai mici ar putea intra în faliment. Grevele ar putea afecta şi pregătirile pentru Campionatul European de Fotbal, care începe pe 10 iunie. Premierul francez Manuel Valls a declarat astăzi că ar putea accepta mici modificări ale legii, dar a precizat că nu va renunţa la cele mai importante reforme de pe piaţa muncii.
Manuel Valls: Textul Legii muncii va ajunge în Senat, unde majoritatea de dreapta va vota propunerile care sunt departe de ceea ce noi am propus şi de ceea ce vor sindicatele. Deci, este exclus să se modifice legea în esenţa ei, dar nu exclud o ameliorare a unor dintre prevederi.
Realizator: În Franţa, transporturile, inclusiv cu trenul şi metroul sunt perturbate de greve. Mai multe curse aeriene de pe aeroportul Paris Orly au fost anulate. Ministerul Român al Afacerilor Externe i-a sfătuit pe cetăţenii români, care au programate deplasări în această perioadă în Franţa, să îşi reconfirme orarul de zbor prin compania de transport.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 mai