Comunicat MAE

Ministerul de Externe de la Bucureşti reacţionează după declaraţiile de ieri ale preşedintelui rus, Vladimir Putin, care a avertizat că România şi Polonia s-ar putea afla în raza de acţiune a rachetelor ruse, deoarece găzduiesc elemente ale scutului antirachetă american pe care Moscova îl consideră o ameninţare. Într-un comunicat de presă dat publicităţii astăzi, diplomaţia română îşi exprimă suprinderea cu privire la declaraţiile liderului de la Kremlin, pe care îl acuză că „ignoră situaţia reală pe care atât România cât şi aliaţii săi au explicat-o, în repetate rânduri, în ceea ce priveşte caracterul pur defensiv al sistemului de aparare antirachetă, care nu este îndreptat împotriva Federaţiei Ruse sau a altui stat. Aceste declaraţii – mai spune sursa citată – ar putea fi totodată interpretate ca o ameninţare la adresa securităţii regionale. Distorsionarea repetată a realităţilor nu face decât să menţină o atmosferă tensionată, în contradicţie cu spiritul de deschidere manifestat de România şi aliaţii săi, pe tema apărării antirachetă – se mai arată în comunicatul Ministerului Român al Afacerilor Externe.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 mai)