De la Meşterul Manole la Fellini – Evenimente dedicate marelui public la festivalul Grand Prix Nova

02. Conf. de presa Grand Prix Nova 2016 - Foto. Alexandru  DoleaFestivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova nu este numai o manifestare dedicată specialiștilor, veniți la București, de pe toate continentele, în număr record, ci și marelui public, pentru care au fost pregătite evenimente speciale. Acesta a fost mesajul transmis în cadrul  conferinţei de presă ce a avut loc în data de 30 mai, la Grand Hotel Continental din Bucureşti care găzduiește, în perioada 31 mai – 5 iunie, cea de a IV-a ediţie a festivalului.

Organizat de Radio România, evenimentul se află sub  Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României, și are ca temă inovaţia.

La conferința de de presă au luat cuvântul : regizorul Attila Vizauer-directorul festivalului, Tomasz Kluz – coordonator de proiecte, PR la Institutul Polonez din București, regizorii Mihai Lungeanu și Ilinca Stihi de la Teatrul Național Radiofonic.

Directorul festivalului, regizorul Attila Vizauer, a subliniat faptul că, pe lângă cele patru zile audiții și discuţii despre piesele sonore audiate cu membrii juriului, competitori şi participanţi, programul cuprinde și evenimente importante dedicate marelui public precum :

Spectacolul de teatru Meşterul Manole în cadrul Grand Prix Nova, la Odeon

Sâmbătă, 4 iunie, ora 19:30, la Teatrul Odeon, Sala Studio, va avea loc o reprezentaţie în premieră naţională cu spectacolul polonez Meşterul Manole.

Proiectul are la bază o piesă radiofonică de mare succes internaţional – a fost prezentat la festivalurile Prix Marulič din Hvar, Croaţia, şi Prix Italia, 2014 şi este inspirat de textul baladei populare româneşti aşa cum a fost ea culeasă de Vasile Alecsandri. Spectacolul a fost premiat, pentru cea mai bună regie şi cea mai bună muzică, în cadrul Festivalului Două Teatre, din Sopot.

Invitat de Radio România în parteneriat cu Institutul Polonez şi Teatrul Odeon din Bucureşti va fi oferit publicului românesc într-o reprezentaţie unică la Grand Prix Nova 2016.

Federico Fellini şi Teatrul Radiofonic

Teatrul Naţional Radiofonic lansează în premieră pe ţară un eveniment unic în peisajul cultural românesc. Federico Fellini şi Teatrul Radiofonic provoacă la redescoperirea personalităţii de anvergură mondială a cineastului italian. Deloc cunoscută în România, calitatea de scenarist pentru radio a lui Fellini va fi revelată iubitorilor de film şi sunet cu prilejul a două evenimente de anvergură în cadrul Grand Prix Nova.

Duminică, 5 iunie, de la ora 18:00, în sala de concerte Mihail Jora a Radiodifuziunii române va avea loc spectacolul lectura Surpriza/În afara programului, după un text semnat de Federico Fellini şi Nicola Manzari.

O demonstraţie vie şi amuzantă a modului în care se înregistrează un spectacol de teatru radiofonic, dar şi un alt mod de apropiere faţă de universul fellinian, toate acestea, în viziunea lui Mihai Lungeanu, care semnează regia şi scenariul. În distribuţie, artişti consacraţi ai teatrului contemporan: Virgil Ogăşanu, Ioana Calotă, Dan Condurache, Valentin Teodosiu, Petre Lupu, Gavril Pătru şi studenţi ai Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti. Intrarea este liberă.

Tot duminică, 5 iunie ora 17:30, în foaierul aceleiaşi săli de concerte Mihail Jora, festivalul Grand Prix Nova devine rampa de lansare pentru producţii radiofonice de inspiraţie felliniană.

Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră naţională, cinci spectacole sonore bazate pe scenarii radiofonice semnate de marele cineast Federico Fellini. Acestea vor putea fi ascultate la Radio România Actualităţi în 6, 7 şi 8 iunie, de la ora 23:05.

Proiectul Federico Fellini şi Teatrul Naţional Radiofonic este încununarea unei ample colaborări cu Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti prin implicarea Secţiilor Actorie şi Scenografie. Astfel, piesele sonore pe scenarii de Fellini cuprind un număr record de debuturi actoriceşti selectate în urma unui casting amplu realizat cu studenţii UNATC. De asemenea, imaginea proiectului este gândită şi realizată de studenţii la secţia Scenografie Master 1 care vor organiza o expoziţie pe temele propuse de scenariile felliniene, sub îndrumarea lui Mihai Dorobanţu, profesor asociat şi a lect. univ. dr. Imelda Manu.

Organizator: Radio România

Parteneri: Institutul Polonez,  Teatrul Odeon, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică- I.L. Caragiale Bucureşti, UNITER

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Regional, TVR 2, România TV, Zile şi nopţi, Revista 22, Observator Cultural, Grand Hotel Continental, Ziarul Metropolis, mediaTRUST, Art Act Magazine, ACCENTE, Agenţia de carte.ro.