Postul Rosia 1 va difuza un reportaj negativ despre România

Postul de televiziune de stat Rosia 1 va difuza mâine un reportaj în care România este prezentată ca o ţară în care lucrurile s-au înrăutăţit după aderarea la Uniunea Europeană.
Un fragment de 15 minute din filmul anunţat ca documentar şi intitulat sugestiv „Capcana europeană” a fost difuzat aseară în emisiunea săptămânală „Vesti Nedeli” la teleleviziunea de stat Rosia 1, emisiunea, realizată de Dmitri Kiseliov, inclus pe listele occidentale de sancţiuni ca unul din principalii propagandişti ai Kremlinului. Partea alocată României începe cu secvenţe din satul Deveselu, unde se afirmă că, din cauza măsurilor de securitate nu funcţionează telefonia mobilă, iar străinii trebuie raportaţi la Poliţie. Conform traducerii suprapuse, localnicii afirmă că au aflat din ştiri că România a intrat în UE şi regretă că nu au găsit de lucru la baza americană. În secvenţele următoare fostul preşedinte Traian Băsescu spune că, după intrarea în UE, PIB-ul pe cap de locuitor în România a devenit de şapte ori mai mare decât în Republica Moldova. Camera se mută apoi brusc într-un cartier sărac din Bucureşti, arătând câteva blocuri imunde de garsoniere debranşate, se pare, de la toate utilităţile, în care familii de romi locuisc într-o cruntă mizerie. Imaginile insistă pe locatarii săraci şi nemulţumirile acestora şi mormanele de gunoaie dintre blocuri. Comentariul sugerează „Iată imaginea unei capitale europene”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (30 mai)