Fotografia Elisabetei a II-a se află pe coperta revistei „Vanity Fair”

Noul număr al revistei „Vanity Fair” a apărut, marţi, cu fotografia de portret a reginei britanice Elisabeta a II-a, în vârstă de 90 de ani. Annie Leibovitz a realizat în acest an o serie de fotografii despre regină la Castelul Windsor. Artistul fotograf, renumit pe plan mondial, a precizat că ideea realizării fotografiilor a avut-o  însăşi Elisabeta a II-a. Regina Marii Britanii apare pe coperta revistei „Vanity Fair” alături de cei patru câini ai săi. În revistă se află şi o fotografie în care regina se află alături de soţul ei, în vârstă de 94 de ani, prinţul Filip. Mai multe poze din seria de fotografii au fost făcute publice de Palatul Buckingham, pe 21 aprilie, cu prilejul celei de-a 90-a aniversări a zilei de naştere a reginei. Într-una dintre fotografii, care a făcut înconjurul mass-mediei, Elisabeta a II-a apare în compania nepoţilor şi strănepoţilor săi. Leibovitz a povestit că în timpul şedinţei foto, a fost vizibil faptul că regina a transmis linişte şi pace.

(www.mediamix.mti.hu – 1 iunie)