Ordonanţa privind salarizarea bugetarilor a plecat spre avizare la ministere

Ordonanţa privind salarizarea bugetarilor a plecat spre avizare la ministere, urmând să fie aprobată în şedinţa de miercuri, săptămâna viitoare, a anunţat purtătorul de cuvânt al executivului, Dan Suciu. El a subliniat că forma finală este cea în care sănătatea şi educaţia au calendare de intrare în plată diferite, mai întâi angajaţii din sistemul medical, şi, de la anul, cei din învăţământ. Sindicaliştii din educaţie au protestat ieri, nemulţumiţi de prevederile ordonanţei, iar astăzi purtătorul de cuvânt al Guvernului a reafimat disponibilitatea la dialog a responsabililor din domeniu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 iunie