Rezultate oficiale parţiale ale BEC

Realizator: Stimaţi ascultători, dăm acum legătura la BEC, pentru noi informaţii privind rezultatele oficiale parţiale ale alegerilor locale de ieri. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Iulian Ivan.
Iulian Ivan: /…/ BEC… din totalul circumscripţiilor la nivel naţional, 3.186, au fost centralizate 1.130, reprezentând un procent de 35,46%. Prezenţa la vot, din cele centralizate, reprezentând 57,32%. Situaţia pe partide politice se prezintă în felul următor: PSD – 44,52% la nivel naţional; PNL – 34,60%; Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – 4,92%; UDMR – 4,87%; Partidul Mişcarea Populară – 3,04% – acestea reprezentând pentru primari. Vreau să fac precizarea că include şi sectoarele Municipiului Bucureşti.
Pentru consilii locale, centralizate, cum vă spuneam: 35,46% la nivel naţional, prezenţa la vot – 57,32%, din care: PSD – 42,02%; PNL – 32,27%; Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – 5,84%; UDMR – 5,40%; Partidul Mişcarea Populară – 3,49%.
La consilii judeţene, prezenţa la vot – 52,33%. S-au centralizat 5.533 de secţii de votare, reprezentând un procent de 31,86%. PSD – 39,15%. PNL – 32,79%; Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – 5, 60%; UDMR – 5,24%; Partidul Mişcarea Populară – 4,03%.
La Consiliul General al Municipiului Bucureşti, din totalul de 1.252 de secţii, s-au centralizat 95, reprezentând un procent de 7,58%. Prezenţa la vot pe procesele verbale prelucrate: 33,02%. Situaţia pe partide politice se prezintă în felul următor: alianţa electorală PSD+UNPR – 40,64%; Partidul Uniunea Salvaţi Bucureştiul – 23,91%; PNL – 12,97%.
Pentru primarul general al Municipiului Bucureşti, din numărul de voturi valabil exprimate, prezenţă 33,02%, alianţa electorală PSD+UNPR – 43,56%; Partidul Uniunea Salvaţi Bucureştiul – 29,05%; PNL – 10,74%; Partidul Mişcarea Populară – 6,36%; Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – 2,93%.
Procesul verbal centralizator al primarilor la nivel naţional, pe partide politice, precum şi la consiliile locale, de asemenea, pentru primarul general al Municipiului Bucureşti şi Consiliul general al Municipiului Bucureşti se regăsesc postate pe site-ul BEC, la secţiunea Rezultate – fac menţiunea că acestea sunt rezultate parţiale oficiale ale BEC.
Mulţumesc frumos, o zi bună! Următorul comunicat de presă, la ora 12:00.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 iunie)