Radioul Naţional Bulgar a sistat transmiterea „Cotelor apelor Dunării”

Radioul Naţional Bulgar (BNR) a sistat de marţi, 7 iunie 2016, transmiterea buletinului hidrometeorologic „Cotele apelor Dunării” – a comunicat site-ul clubz.bg. Până acum, emisiunea intra în eter în limbile bulgară, rusă şi franceză, pe lungimile de undă ale postului „Horizont”, imediat după ştirile de la ora 15:00. Luni, BNR a comunicat decizia luată Agenţiei pentru Studierea şi Întreţinerea Fluviului Dunărea, cu sediul la Ruse.
Transmiterea buletinului s-a făcut până în prezent în conformitate cu „Convenţia privind regimul navigaţiei pe fluviul Dunărea”, semnată la Belgrad în anul 1948, având ca executant Comisia Dunării. Informaţia hidrologică respectivă este însă de mult timp disponibilă pe site-ul agenţiei citate, iar datele despre sectorul bulgar al fluviului se actualizează la fiecare 15 minute cu ajutorul a 9 staţii automate de profil, în timp ce datele de pe sectoarele nebulgare ale Dunării se revizuiesc la fiecare 24 de ore. Singura condiţie este ca echipajele navelor fluviale să aibă legătură de internet.

(www.standartnews.com – 07 iunie)