Agenda celei de-a doua zile a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu

Piese de teatru şi alte evenimente culturale se desfăşoară şi astăzi, în a doua zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, manifestare care promovează excelenţa în artele spectacolului. Evenimentul a ajuns la cea de-a XXIII-a şi a adus în oraşul transilvan 2.500 de artişti, din 70 de ţări. Până duminica viitoare sunt programate aproape 450 de spectacole. Directorul evenimentului, Constantin Chiriac, afirmă că ediţia de anul acesta are un buget de nouă milioane de euro. Aseară, în deschiderea festivalului, Constantin Chiriac i-a invitat pe iubitorii artelor să vină la Sibiu în zilele următoare. Astăzi, Shakespeare va fi în centrul atenţiei în întâlnirile organizate în diverse spaţii culturale. Spre seară, cei aflaţi la Biserica fortificată din Cisnădioara vor asculta un concert de fado, din inima Lisabonei, iar la Sibiu vor asista la circ pe ritmuri de samba. Printre piesele ce pot fi văzute se numără „Lulu”, în regia lui Silviu Purcărete sau „Antisocial”, un spectacol de Bogdan Georgescu.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iunie)