Eric Clapton: „Sunt bolnav, nu mai pot cânta”

/ AFP PHOTO / DON EMMERT
/ AFP PHOTO / DON EMMERT

Eric Clapton, poreclit „Slowhand”, ar putea fi obligat ca în viitorul apropiat să renunţe la chitară, un instrument care, începând cu formaţia „Cream” până la „Yardbirds” şi culminând cu o lungă şi prolifică carieră solo, l-a consacrat ca pe unul dintre giganţii blues-ului şi rock-ului contemporan.
Într-un interviu recent acordat revistei ”Classic Rock”, Clapton, născut în 1945 la Ripley, Marea Britanie, a făcut următoarea declaraţie: „Pentru mine, a cânta la chitară a devenit din ce în ce mai greu şi trebuie să mă obişnuiesc cu gândul că această condiţie nu se va îmbunătăţi”.
Trebuie amintit că din cauza condiţiilor sale precare de sănătate, acelaşi Clapton a fost constrâns în anul 2013 să-şi anuleze câteva concerte din întreaga lume. Şi, în ciuda faptului că la 20 mai a apărut cel de-al 23-lea album solo al faimosului chitarist, album intitulat „I still do”, această condiţie pare să se agraveze. „Anul acesta am suferit mult. Totul a început cu o serie de dureri lombare care încetul cu încetul s-au transformat în ceea ce se numeşte neuropatie periferică”, a mai explicat interpretul emoţionantei „Tears in Heaven”.
Această boala degenerativă şi ireversibilă afectează în special nervii aflaţi la extremităţile corpului, cum ar fi mâinile sau braţele, iar una dintre diferitele cauze ale acestei boli este abuzul de alcool.
În acest sens, conştient de trecutul său şi problemele sale de dependenţă, Clapton a adăugat că, luând în considerare toate aceste lucruri, faptul că încă mai este în viaţă poate fi considerat un „mare noroc”.
Articol de Luca Lampugnani
(www.ilgiornale.it – 13 iunie)
Traducerea: Cătălina Păunel