Percheziţii în Bucureşti

Sunt percheziţii, în această dimineaţă, în Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală, în care sunt vizate persoane bănuite de comerţ online cu medicamente contrafăcute. Potrivit reporterului RRA Daniela Mănuţă, din cercetări a reieşit că, în ultimii patru ani, suspecţii ar fi vândut către clienţi din România, dar şi din Spania, Italia, Belgia, Germania şi Anglia, o gamă largă de steroizi anabolizanţi, hormoni şi alte medicamente, care prezintă un risc potenţial pentru sănătate. Din activitatea infracţională, persoanele cercetate ar fi obţinut venituri de peste un milion de euro, iar prejudiciul adus statului este de 300.000 de euro.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 iunie)