Pierre Hermé, regele prăjiturii macaron, consacrat drept „Cel mai bun patiser din lume”

Consacrat drept „Cel mai bun patiser din lume” de clasamentul „World’s 50 Best Restaurants”, francezul Pierre Hermé şi-a clădit imperiul pe macaron – prăjitura sa cu multiple arome şi colorit bogat -, savurată de gurmanzii din Paris, Tokyo sau Dubai. Urmaş a patru generaţii de brutari-patiseri alsacieni, cel pe care presa l-a supranumit „Picasso al patiseriei” sau „Dior al deserturilor” pentru creativitatea sa, Hermé deţine 47 de localuri în 12 ţări. La 54 de ani şi 40 de ani de carieră, această figură de marcă a patiseriei franceze, are acum o statuie de ceară la Muzeul Grévin din Paris şi numele său figurează în dicţionarul Larousse. Deşi acest patiser amator de artă şi de design propune colecţii de ciocolate, tarte şi prăjituri reînnoite în permanenţă, el este asociat mai ales cu macaron, o prăjitură micuţă formată din doi biscuiţi cu pudră de migdale şi miezul compus dintr-o cremă parfumată, care se vinde la preţul de 2,10 euro bucata. De asemenea, fiind pasionat de vinuri, Pierre Hermé este şi un obişnuit al colaborărilor cu alţi creatori, fie că este vorba despre creatorul de parfumuri Jean-Michel Duriez, fostul „nas” al casei Rochas sau cu artişti precum italianul Giuseppe Penone. În prezent, artistul francez Nicolas Buffe ilustrează cutiile sale de bomboane de ciocolată cu universul său feeric, semi-manga, semi-baroc.

www.afp.com – 14 iunie