PSD trebuie să facă o propunere pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

Valeriu Zgonea a fost revocat de Camera Deputaţilor din funcţia de preşedinte al acestui for, după ce a pierdut sprijinul politic al PSD. Interimatul este asigurat de actualul vicepreşedinte, social-democratul Florin Iordache. PSD trebuie să facă o nouă propunere pentru această funcţie, care este vizată deja de fostul premier Victor Ponta. Angela Matei transmite de la Parlament.
Reporter: Procedura a avut loc la solicitarea grupului parlamentar PSD şi a fost posibilă ca urmare a modificării aduse săptâmâna trecută regulamentului Camerei. Potrivit noilor reglementări, preşedintele acestui for legislativ poate fi revocat din funcţie în cazul pierderii sprijinului politic. Astfel, plenul a luat act de încetarea de drept a calităţii de preşedinte şi membru al Biroului permanent a lui Valeriu Zgonea şi a adoptat hotărârea privind vacantarea funcţiei. Conducerea interimară a fost preluată de către deputatul PSD Florin Iordache. Deşi social-democraţii nu au stabilit încă ce nouă propunere vor face, fostul premier Victor Ponta şi-a anunţat intenţia de a candida pentru şefia Camerei Deputaţilor. El a precizat că a discutat cu liderul partidului, Liviu Dragnea, şi că speră că va fi susţinut de către acesta.
Victor Ponta: Intenţionez şi la CEx şi miercuri, la grup, să-mi depun candidatura. Am discutat cu foarte mulţi colegi care mi-au zis că e bine pentru PSD şi pentru parlament acest lucru. Vedem lavot. Eu sper totuşi să mă susţină în primul rând Liviu şi după aceea toţi ceilalţi colegi.
Reporter: Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu a vrut să comenteze anunţul făcut de Victor Ponta. A afirmat doar că subiectul trebuia discutat mai întâi în interiorul partidului.
Liviu Dragnea: La noi în partid, cine şi-a dorit o funcţie a expus această dorinţă în interiorul partidului. Fiind chemaţi colegii la Comitetul Executiv pentru a discuta stadiul nou al negocierilor, sigur că putem discuta şi subiectul acesta, pe care îl puteam discuta şi în Biroul permanent naţional.
Reporter: Anterior, Liviu Dragnea declarase că propunerea PSD pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor va fi anunţată astăzi, după ce va fi discutată în forul de conducere al social-democraţilor.