Preşedintele Chinei Xi Jinping începe vineri o vizită oficială de trei zile în Serbia

Președintele Chinei Xi Jinping va sosi în această după-amiază într-o vizită de trei zile în Serbia, în timpul căreia va avea convorbiri cu cei mai înalți oficiali de stat cu privire la parteneriatul strategic și la consolidarea cooperării între cle două state, în special în domeniul economic, dar este de așteptat să se semneze şi o serie de acorduri interguvernamentale.
Ca primul președinte al Chinei care vine la Belgrad după mai mult de 30 de ani, Xi Jinping, împreună cu președintele Serbiei, Tomislav Nikolic, în prima zi a vizitei, va pune piatra de temelie pentru construirea Centrului Cultural Chinez din Belgrad, va dezveli monumentul filosofului chinez Confucius, precum și inscripţia străzii Confucius și Piața prieteniei între Serbia și China.
În a doua zi, sâmbătă 18 iunie, va avea loc o întâlnire între președinţii Serbiei și Chinei, precum și întâlnirea celor două delegații de stat, după care vor fi semnate mai multe acorduri interstatale, inclusiv un memorandum privind construcția portului strategic în apropierea podului belgrădean Mihajlo Pupin, pe Dunăre, în valoare de 300 de milioane de dolari.
Duminică 19 iunie președinţii Nikolic și Xi Jinping vor vizita combinatul siderurgic de la Smederevo, care a fost recent cumpărat de compania Hestil din China.

(www.beta.rs – 17 iunie)