Vizita în România a secretarului francez de stat pentru afaceri europene, Harlem Désir

Cooperarea dintre România şi Franţa în materie de securitate la graniţe este indispensabilă şi exemplară, iar Bucureştiul a făcut progrese importante în vederea aderării la Spaţiul Schengen, a declarat secretarul francez de stat pentru afaceri europene, Harlem Désir, după ce a vizitat Centrul operaţional al Poliţiei de Frontieră şi s-a întâlnit cu ministrul român de externe, Lazăr Comănescu. Harlem Désir a explicat că discuţia despre aderarea României la Schengen se suprapune peste un moment delicat în existenţa acestui spaţiu.
Harlem Désir: „Spaţiul Schengen a fost pus sub semnul întrebării din cauza crizei migraţiei şi a terorismului. Trebuie ca în acelaşi timp să întărim Spaţiul Schengen şi să permitem crearea de condiţii ca România să poată să adere la acest spaţiu. Ştim că există o aşteptare foarte puternică a României în această privinţă”.
Cei doi diplomaţi au explicat că fac împreună vizita la Chişinău, pentru că Franţa şi România sunt copreşedinţi ai Grupului de Acţiune Europeană pentru Republica Moldova. Secretarul francez de stat a explicat insă că nu e vorba doar de un mesaj de sprijin pentru Republica Moldova ci şi de un mesaj de condiţionalitate legat de reforme în special în justiţie, lupta anticorupţie, îmbunătăţirea mediului de afaceri, reforme indispensabile pentru ca ţara să beneficieze la maximum de sprijinul Uniunii şi comunităţii internaţionale, dar şi de Acordul de liber-schimb cu UE.