Furtuna din Valea Jiului a avariat maşini şi acoperişuri

În Valea Jiului, furtuna şi ploaia cu grindină de mărimea unui ou de găină au avariat sute de maşini şi acoperişuri. Potrivit corespondentului Radio România Actualităţi, Ilie Pintea, cel mai grav afectate sunt localităţile Petroşani şi Lupeni. Un bărbat din Petroşani s-a ales cu un umăr fisurat încercând să-şi adăpostească autoturismul, iar spectacolul organizat cu ocazia festivalului berii a fost întrerupt. Culturile agricole şi livezile de pe mai multe zeci de hectare au fost compromise şi zeci de păsări au fost ucise de grindină. Comitetul local pentru situaţii de urgenţă a început în această dimineaţă evaluarea pagubelor.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 iunie