Jurnalist ucrainean, despre activitatea DNA: „Ucraina nici măcar nu poate visa ceea ce se întâmplă în România”

Jurnalistul ucrainean Roman Bocikala a vizitat recent România, unde, într-o deplasare la București, s-a documentat despre activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi, ulterior, şi-a împărtășit primele impresii despre lupta anticorupţie. Astfel, jurnalistul îşi exprimă admiraţia faţă de DNA, despre care spune că a condamnat 25 de parlamentari, cinci generali, 18 miniștri și chiar pe fratele fostului președinte Traian Băsescu.

„Acestea sunt rezultatele DNA. Biroul Naţional Anticorupţie din Ucraina (NABU) nici măcar nu visează aşa ceva, pentru că, în România, luptătorii anticorupţie sunt complet independenţi, atât financiar, cât și organizatoric. De exemplu, cel care a iniţiat înfiinţarea acestei instituţii este un fost prim-ministru al României (Adrian Năstase, n.red), un fost premier care, în mod ironic, ulterior a ajuns la închisoare ‘mulţumită’ DNA. Această structură a statului are un buget foarte modest, de peste 25 de milioane de euro pe an, însă, în 2015, DNA a adus la bugetul de stat un miliard de euro” – a scris jurnalistul ucrainean despre deplasarea sa la Bucureşti, unde a documentat cazuri de corupţie din România.

Potrivit lui Roman Bocikala, DNA nu doar că inspiră frică, însă nici nu permite cuiva să se gândească la faptul că ar putea oferi ceva pentru a scăpa de dosare. „Nivelul de încredere în DNA îl depăşeşte pe cel privind biserica. Ucraina are la ce să aspire în acest sens” – a concluzionat Bocikala.

www.replyua.net – 20 iunie