Revista presei internaţionale – 22 iunie 2016

Referendumul de joi privind apartenenţa în continuare a Marii Britanii în UE este urmărit cu maximă atenţie de analiştii din presa internaţională. Iar argumentele sunt analizate în contextul diviziunilor est-vest, a presiunilor Rusiei şi a provocărilor din afara comunităţii. Două dintre principalele ziare din Regatul Unit au expus argumente pro şi contra. The Guardian militează pentru rămânerea în blocul comunitar, iar The Telegraph sprijină campania de părăsire a uniunii. Într-o declaraţie surpriză, premierul Cameron a făcut un apel direct către alegătorii generației sale și mai în vârstă să nu condamne copiii și nepoții lor la consecințele Brexitului, consemnează The Independent, în timp ce Washington Post constată că, deşi autorităţile susţin că ţara ar trebui să rămână în UE, votanţilor nu pare să le pese. „Britanicii joacă totul pe o carte”, titrează Rzeczpospolita şi consideră că „Polonezii vor avea foarte mult de suferit”. „În Europa, dar în afara UE: ce învaţă Londra de la Norvegia şi de la Elveţia”, notează Il Sole 24, iar Le Monde avertizează că în caz de Brexit UE va avea nevoie de o strategie credibilă, iar pentru a evita o dezintegrare treptată, liderii politici, mai ales cuplul franco-german, vor trebui să devină mai atractivi. Stratfor încearcă să explice cum ar submina un Brexit balanţa puterii în Europa: „alianţa franco-germană este cheia de boltă a dinamicii puterii europene, însă un al treilea actor joacă rolul de mediator al puterii între cele două, stabilizând astfel întregul continent: Regatul Unit”. Totuşi, „indiferent ce vor alege cetăţenii britanici, răul i-a fost deja făcut Europei”, concluzionează Stratfor. Între timp, UE a decis extinderea cu şase luni a sancţiunilor pentru Rusia din cauza conflictului ucrainean, notează La Libre Belgique, dar Franța, Suedia și Regatul Unit au amânat formalitățile, cu toate că au fost de acord cu decizia de principiu, menţionează EU-Observer. Şi tot publicaţia europeană reţine obiectivul fixat de preşedintele Comisiei Europene de a reloca 6 mii de imigranţi lunar din Grecia către alte ţări europene. Despre sancţiunile la adresa Rusiei, preşedintele Ucrainei, aflat în vizită la Paris, a insistat că nu există alternativă şi că acestea au fost „singurul instrument” disponibil pentru a pune presiune asupra Moscovei și a o forța să respecte acordurile de pace de la Minsk, precizează La Libre Belgique, iar Korrespondent subliniază că Hollande şi Poroşenko anunţă o nouă reuniune în formatul Normandia, din care fac parte liderii Ucrainei, Franței, Germaniei şi Rusiei. The Moscow Times anunţă că Rusia a testat cu succes un sistem împotriva rachetelor cu rază scurtă şi menţionează că „Acţiunea survine după activarea unei noi baze de apărare antirachetă a NATO în România”, iar Rzeczpospolita informează că Lituania revine la recrutarea în armată, decizia de revenire temporară pentru o perioada de cinci ani, fiind luată după agresiunea Rusiei în Crimeea şi seria de provocări din partea Moscovei. Cotidianul polonez mai arată şi că SUA vor acorda mijloace suplimentare pentru reforme în Ucraina, potrivit premierului Volodimir Groisman, care a făcut un rezumat al vizitei sale în SUA. Şi un avertisment serios: „Rusia se transformă într-o putere mondială, în timp ce UE se destramă”, este de părere miliardarul George Soros, citat de Korrespondent. Soros consideră că, în acest moment, soarta UE depinde „mai mult decât oricând” de viitorul Ucrainei, de a cărei asistență se ocupă însăşi comunitatea europeană.

Iulia Lăpădat