Iese Marea Britanie din UE ?

Cel mai probabil Marea Britanie iese din UE. In acest moment tabara Brexit are 52%, iar cea Bremain 48%.

*****

Rezultatele preliminare înregistrate la referendumul din Regatul Unit au subliniat diviziunile profunde din Regat. Rezultatul final al votului nu poate fi estimat deocamdată, însă tabăra care suţine Brexit-ul a înregistrat rezultate mai bune decât cele preconizate. Tabăra celor care susţin rămânerea Marii Britanii în interiorul UE a înregistrat rezultate mai bune în Londra, Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor, ceea ce arată că ţara este foarte împărţită în privinţa diferenţelor de opinie. Mai sunt încă multe milioane de voturi nenumărate însă suporterii din ţară cât şi cei din afara Regatului Unit care sprijină varianta rămânerii britanicilor în interiorul UE aşteaptă cu nerăbdare rezultatul final al votului, relatează corespondenţii BBC.

*****

Britanicii vor merge la urnele de votare într-un referendum considerat istoric, pentru a decide dacă Marea Britanie va rămâne sau nu stat membru al Uniunii Europene. Centrele de votare vor fi deschise între 7:00 şi 22:00, ora locală. Aproximativ 46.400.537 de persoane, un număr record, au drept de vot. Acesta este doar cel de-al treilea referendum din istoria ţării. În funcţie de cât de strâns va fi votul, rezultatul ar putea deveni clar înainte ca rezultatul naţional final să fie anunţat. Comisia Electorală britanică estimează un rezultat final vineri dimineaţă.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 iunie