A început la Bucureşti primul congres al românilor de pretutindeni

La Bucureşti a început astăzi primul congres al românilor de pretutindeni. 49 de delegaţi din 13 ţări urmează să aleagă un consiliu, care va fi forul de reprezentare pentru comunităţile din diaspora şi din regiunile istorice. Participanţii au vorbit despre unitatea diasporei în interesul cetăţenilor români şi au cerut ajutorul autorităţilor române pentru păstrarea identităţii naţionale.

Românii din diaspora au o contribuţie importantă la imaginea ţării în plan internaţional şi, începând de astăzi, vocea lor se va auzi şi în Parlamentul României. Este mesajul pe care autorităţile de la Bucureşti l-au transmis delegaţilor la congres. E în avantajul României să aibă comunităţi active şi puternice. De aceea, românii din diaspora vor avea un partener pentru identificarea soluţiilor la problemele pe care aceştia le au. Românii din diaspora au vorbit despre recâştigarea încrederii în autorităţi, despre unitate şi colaborare în interesul cetăţenilor din afara graniţelor, au vorbit despre realizări, dar au adus în atenţie şi problemele lor. Din Cernăuţi, Iurie Levcic, a tras un semnal de alarmă asupra pericolului deznaţionalizării prin desfiinţarea şcolilor cu predare în limba română.
Iurie Levcic: „Ucraina nici până acum nu a deschis universitate sau facultate pentru cadrele didactice. Pentru şcolile româneşti este o criză enorm de mare acum în Ucraina. Nici până acum statul ucrainean nu a făcut nimic, să construiască la Cernăuţi sau să deschidă la Cernăuţi măcar o grădiniţă cu predare în limba română”.
Svetlana Captari, din Republica Moldova, a cerut sprijin pentru păstrarea identităţii prin limbă şi cultură.
Svetlana Captari: „În comunitatea moldovenilor sunt oameni care vor să-şi păstreze identitatea naţională, culturală, limba vorbită”.
Pentru păstrarea limbii române se luptă şi românii din Valea Timocului. Ei vor sprijin şi pentru dobândirea cetăţeniei române. Organizarea de cursuri de limbă română, facilităţi consulare, deschiderea de biblioteci sunt alte cerinţe ale românilor din diaspora.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 iunie)