Expozitie cu vanzare la Paris in cadrul campaniei „Brancusi e al meu”

Asociatia Pariziana a Artistilor Romani (APAR) si Galeria de arta Amarica din capitala Frantei organizeaza intre 30 iunie si 30 iulie expozitia cu vanzare „À nous Brancusi” pentru strangerea de fonduri in cadrul campaniei „Brancusi e al meu”.

Artisti romani din Franta, Romania si Elvetia au donat lucrari care vor fi expuse timp de o luna la Galeria Amarica de pe rue Washington, situata langa renumitul bulevard Champs-Elysées.

Fondurile stranse din vanzarea lucrarilor sunt destinate achizitiei operei „Cumintenia pamantului” de Constantin Brancusi.

Initiativa APAR vine in intampinarea apelului la subscriptie publica lansat de Guvernul roman in vederea achizitiei sculpturii declarata tezaur national.

Expun artistii: Livia Balu, Petre Velicu, Tudor Banus, Florin Doru Crihana, Constantin Pacea, Iva Binz, Christian Paraschiv, Marius Martinescu, Teli Iacsa, Rodica Costianu, Radu Zero, Daniela Codita, Mirela Traistaru, Diana Rachmut,  Gabriel Roche Tamic, Adrian Vadeanu, Daniel Paval, Adin Olteanu, Crenguta Macarie, Iuliana Negru.

Vernisajul expozitiei va avea loc pe 30 iunie, intre orele 18:30 şi 21:00, la Galerie Paul Amarica, 21 rue Whashington, 75008.

Andreea Macea, secretar APAR si organizatoarea evenimentului: „E nevoie sa strangem 6 milioane de euro? Exista artisti in viata care vand lucrari in valoare de milioane de euro. Ei pot dona bani sau pot dona o lucrare. Apelul nostru ramane deschis, astfel incat artisti de pretutindeni pot darui o lucrare in vederea strangerilor de fonduri. „Cumintenia pamantului” face parte din noi, din ceea ce reprezentam, oriunde am fi in lume.”

Doina Lemny, muzeograf Centrul Pompidou, specialist al operei lui Brancusi: ”Cumintenia pamantului, opera realizata la Paris in 1907-1908 dintr-o piatra calcaroasa marcheaza, alaturi de Sarutul, momentul de rascruce, cand Brancusi decide sa abandoneze modelajul si sa sculpteze direct in piatra, marmura sau lemn. Titlul romanesc vine sa confirme chiar dorinta artistului ca aceasta sculptura sa fie privita de romani.”

Asociatia Pariziana a Artistilor Romani (APAR) este o asociatie non profit care a luat fiinta in 2013 la Paris, cu scopul de a promova artistii romani in Franta.