Localităţi afectate de ploile abundente din ultimele ore

Nouă localităţi din judeţul Timiş au fost afectate de ploile abundente din ultimele ore. Numai în comuna Vişag au fost inundate 200 de gospodării şi 14 persoane au fost evacuate preventiv azi-noapte. Şi în municipiul Timişoara au fost probleme. Pompierii au fost chemaţi să evacueze apa din mai multe subsoluri, iar mai multe pasaje rutiere au fost inundate. În Bistriţa Năsăud, o viitură puternică a avariat zeci de case; acolo au fost evacuaţi până acum 50 de oameni. În oraşul Borşa din judeţul Maramureş au fost inundate zeci de locuinţe, iar în Mureş mai multe gospodării din 3 oraşe au fost afectate. La Drobeta-Turnu-Severin vântul puternic a smuls mai bine de 300 de metri pătraţi din acoperişul unui bloc.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 iunie