În Golful Ha Long din Vietnam s-a dat în folosinţă o telecabină de dimensiuni record

Începând de sâmbătă, deasupra Golfului Ha Long din Vietnam circulă o telecabină care a doborât mai multe recorduri mondiale. Conform comunicatului dat publicităţii luni de fabricant, firma austriacă Doppelmayr, pe instalaţia de transport pe cablu din nordul Vietnamului circulă, pe distanţa de 2,2 kilometri, cele mai mari telecabine din lume, de fabricaţie elveţiană, care pot să transporte concomitent, pe două nivele, 230 de persoane. Datorită cabinelor uriaşe, chiar şi 2.000 de persoane pot fi transportate pe oră, într-un sens. Totodată, un alt record mondial este doborât de unul dintre stâlpii de susţinere ai instalaţiei de transport pe cablu, cu înălţimea de 188,88 metri, fiind cea mai înaltă construcţie de pe Pământ. Cea mai mare instalaţie de transport pe cablu din lume transportă turiştii din oraşul Ha Long pe dealul Ba Deo, unde clientul, firma Sun Group, a construit un parc de distracţii. Anual, şase mii de turişti vizitează Golful Ha Long, care figurează pe lista patrimoniului mondial, unde aproape 2 mii de stânci din calcar, cu înâlţimi de mai multe sute de metri, se ridică deasupra nivelului mării.

www.mediamix.mti.hu