Marea Mediterană asaltată de peştele-leu

Speciile de peşte invadator au colonizat ţărmul din sud-estul Ciprului în mai puţin de un an, conform descoperirilor cercetătorilor de la Marine Biodiversity Records. Este vorba de „peştele-leu” (pterois) care a afectat anterior ecosistemele din Oceanul Atlantic şi Caraibe.  Expansiunea canalului Suez le-a oferit acces peştilor-leu către Marea Mediterană, iar creşterea temperaturii apei a creat un mediu propice pentru speciile invadatoare. Invazia peştilor-leu este îngrijorătoare, doarece această specie devorează mai multe tipuri de peşti şi crustacee, distrugând lanţul trofic, unele specii având un rol comercial important. De asemenea, peştii-leu se pot reproduce la un nivel alarmant: fiecare femelă din specie poate produce în jur de două milioane de icre pe an. În Carolina de Nord, peştele-leu mănâncă atât de mult încât unele specii sunt considerate obeze, în timp ce în Florida unii peşti au recurs la canibalism din cauza numărului ridicat de specii din zonă. Anul acesta, Florida a propus „Provocarea Peştelui-leu”, care încurajează scafandrii să omoare cât de mulţi peşti-leu.

(www.timpul.md – 29 iunie)