„Un rol major în lupta împotriva corupției îl are sistemul judiciar”, susţine ministrul bulgar al justiţiei

Un rol major în lupta împotriva corupției îl are sistemul judiciar„, a declarat ministrul bulgar al justiţiei, Ekaterina Zaharieva, în cadrul Forumului socio-politic pe tema combaterii corupţiei administrative şi politice din Bulgaria. „Nu se poate ca fără un sistem judiciar funcțional, fără investigatori, judecători și procurori independenți, lupta împotriva corupției să fie eficientă„, a adăugat Zaharia. Ca un exemplu pozitiv, ministrul bulgar al justiţiei a indicat Legea cu privire la sistemul judiciar, adoptată în primă lectură, și modificările conţinute de aceasta, referitoare la reforma Procuraturii, dezvoltarea carierei magistraților și noile puteri ale Inspectoratului. „Am adoptat o strategie minunată de combatere a corupției și o strategie pentru continuarea reformei în sistemul judiciar, însă doar prin documente strategice nu vom putea lupta împotriva corupției. Este important modul în care le vom aplica eficient şi cine vor fi cei care le vor aplica„, a mai spus ministrul bulgar al justiţiei.

www.focus-news.net – 4 iulie