Agricultura românească are nevoie de cadastrarea terenurilor (Achim Irimescu)

Agricultura românească are nevoie de cadastrarea terenurilor – susţine ministrul agriculturii, Achim Irimescu. Din 2020, fermierii nu vor mai putea primi subvenţii, dacă nu-şi vor măsura şi înregistra loturile de pământ exploatate, potrivit legii. România riscă deja să piardă plăţi directe prin Politica Agricolă Comună, întrucât sistemul le condiţionează de această procedură. Este motivul pentru care ministrul agriculturii, Achim Irimescu, solicită prioritizarea cadastrării în extravilan.

Achim Irimescu: „Partea bună este că există fondurile necesare pentru efectuarea cadastrării. Trebuie acum, desigur, ca primarii să contracteze serviciile de cadastrare. În acest sens, am avut o discuţie în ultima şedinţă de guvern cu premierul şi vicepremierul şi am stabilit să punem în funcţiune un sistem care să încurajeze primarii care vor contracta astfel de servicii de cadastrare prin acordarea unui punctaj suplimentar la proiectele de infrastructură, cum ar fi măsura 7.2 din Programul naţional de dezvoltare rurală”.
Reporterul nostru, Florentina Varga, ne-a informat că, până acum, doar 11 % din loturile exploatate din ţară au trecut printr-un astfel de proces. În prezent, pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice se află în dezbatere publică un proiect de lege referitor la cadastrarea terenurilor agricole din România.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (4 iulie)