Strategia „Viziunea de dezvoltare pe termen mediu şi lung” va fi lansată în dezbatere publică

Proiectul de ţară coordonat de preşedintele Klaus Iohannis va avea şi o componentă economică, a declarat premierul Dacian Cioloş. Denumită „Viziunea de dezvoltare pe termen mediu şi lung”, strategia va fi lansată astăzi în dezbatere publică.

Reporter: Alina Stănuţă: Guvernul va pune la dispoziţia societăţii civile, a mediului academic şi a partidelor politice documentele pe care le-a elaborat până în prezent, atfel încât să existe o bază de plecare, a precizat premierul Dacian Cioloş. Evenimentul de lansare va fi urmat de o serie de consultări publice care vizează îmbunătăţirea documentului iniţial, în vederea obţinerii consensului din societate asupra ariilor prioritare şi a măsurilor concrete care trebuie întreprinse pentru atingerea obiectivului de creştere economică sustenabilă. La evenimentul de astăzi sunt aşteptaţi preşedintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, dar  şi preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 iulie