Proprietarul televiziunii ungare TV2, Andy Vajna, va muta în România acest canal de televiziune

 Potrivit preşedintelui executiv al Partidului Liberal Ungar, este ruşinos că proprietarul televiziunii ungare TV2, Andy Vajna, va înregistra în România cele trei canale de televiziune aflate în proprietatea sa, precum şi alte cinci canale de televiziune pe care planifică să le înfiinţeze, pe considerentul că în România este mult mai mică taxa de difuzare a emisiuniilor.
După conferinţa de presă, Zoltán Bodnár a declarat Agenţiei de Presă MTI: Premierul Viktor Orbán şi FIDESZ au făcut mult în ultimii ani pentru crearea unei noi clase capitaliste naţionale. În acest scop străinii şi competitorii maghiari nedoriţi au fost excluşi cu forţa sau cu ajutorul legilor, în timp ce au acordat prioritate celor care, în opinia lor, puteau fi reprezentanţii noii clase capitaliste. Potrivit liderului liberalilor din Ungaria, unul din exemple în acest sens a fost Andy Vajna, care, în calitatea sa de consilier guvernamental, „a primit cadou întreaga industrie de cazinouri din Ungaria, iar cu ajutorul Eximbank a obţinut postul de televiziune TV2.
Zoltán Bodnár a spus: Evident că pentru acest cadou Andy Vajna este recunoscător lui Viktor Orban, dar nu este recunoscător naţiunii maghiare, deoarece altminteri nu ar muta afacerea sa în România, pentru a plăti un impozit mai mic la bugetul Ungariei şi să economisească taxele pe care ar trebuie să le plătească aici, în Ungaria.

(MTI – 8 iulie)