Andrea Leadsom, candidat la funcţia de premier al Marii Britanii, critică modul în care a fost prezentată în presă maternitatea sa

Una dintre cele două candidate conservatoare înscrise în cursa pentru alegerea unui nou prim-ministru al Marii Britanii a declarat că este dezgustată de comentariile făcute şi modul în care a fost prezentată problema maternităţii sale. Într-un interviu acordat ziarului britanic „Times”, Andrea Leadsom a sugerat că faptul că este mamă reprezintă o importantă miză pentru viitorul ţării şi un avantaj puternic în faţa rivalei sale, Theresa May, care nu are copii. Andrea Leadsom a insistat ulterior că a fost greşit înţeleasă. „În timpul interviului pe care l-am acordat ieri am fost întrebată în mod repetat despre copiii mei, şi am subliniat în mod repetat şi cât se poate de clar faptul că această calitate a mea de mamă nu reprezintă în niciun fel o trăsătură a campaniei mele electorale. Sunt dezgustată de modul în care a fost prezentat acest lucru. Doresc să fiu cât se poate de limpede: fiecare are şanse egale în societatea noastră şi în viitorul ţării noastre„, a declarat Andrea Leadsom. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 iulie