Calendarul evenimentelor, 9 iulie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Polonia: Preşedintele Klaus Werner Iohannis conduce delegaţia României la Summit-ul NATO de la Varşovia (8-9 iul.). Din program:

►Varşovia

  • ora 10:00 – participare la Reuniunea pe tema Afganistan cu statele participante la misiunea Resolute Support – Stadionul Național
  • ora 13:00 – participare la Reuniunea North Atlantic Council la nivel de șefi de stat – Stadionul Național
  • ora 16:00 – participare la Reuniunea Comisiei NATO – Ucraina/NUC la nivel de șefi de stat – Stadionul Național

– Social

* Braşov: HOSPICE Casa Speranței organizează cea de-a VIII-a ediție a Crosului „Aleargă TU pentru EI!” – pe Aleea de sub Tâmpa (Aleea Tiberiu Brădişteanu)

 

– Cultură

* Sun Plaza lansează proiectul – Vii, citești, dăruiești și primești cărți – „Și tu iubești să citești” care se va desfășura pe tot parcursul lunii iulie, într-un spațiu de lectură accesibil, gratuit tuturor, aflat la parter, lângă intrarea principală – ora 11:00

* Jud.Ilfov: Teatrul Ion Creangă și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești lansează stagiunea estivală „VăraTic ” (9 iul. – 4 sep.) la Palatele Brâncovenești din Mogoşoaia. Evenimentul debutează cu două reprezentații ale spectacolului „Cartierul poveștilor”, care vor avea loc sâmbătă, 9 iulie, ora 18:00 și duminică, 10 iulie, ora 11:00, în aer liber, în curtea Palatelor Brâncovenești

* Jud.Braşov: Festivalul Musica Barcensis continuă cu cei mai tineri muzicieni ai festivalului care vor concerta la Biserica Evanghelică din Vulcan – ora 18:00. Ei formează ansamblul de clopote ‘Zvonkohra’ din Kosariska, Slovacia. Sunetul vibrant al clopotelor de mână va fi completat şi de orga istorică a bisericii, un instrument din sec. al XVII-lea, salvat şi adus din comuna Mercheaşa, şi restaurat recent

* Jud.Braşov: Compania Procédé Zèbre din Franța se întoarce în România pentru a prezenta publicului noul spectacol „Zorii Zmeului II – A l’Aurore du Dragon” din cadrul „Nocturnelor Castelului Bran II”. Timp de 7 nopți, între 9 și 15 iulie, o trupă compusă din actori profesioniști și tineri amatori se întâlnește în încăperile castelului Bran pentru a face puntea între realitate și mit. Evenimentul are loc cu sprijinul Ambasadei Franței în România, al Institutului Francez din România și al Castelului Bran

* Lisabona:La cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de scurtmetraje „Curtas Vila do Conde”, care se va desfășura între 9 și 17 iulie, cinematografia românească va fi prezentă cu o selecție de cinci filme de scurtmetraj, realizată de asociația ESTE’N’EST. La invitația organizatorilor și cu sprijin din partea Institutului Cultural Român de la Lisabona, regizoarea Roxana Stroe se va afla la Vila do Conde, pentru prezentarea peliculei sale „A Night in Tokoriki”, proiectată în secțiunea „Panorama Românească”

 

– Sport

* Braşov: După ediţia din Bucureşti, caravana Mişcarea face bine, powered by Dolce Sport şi susţinută de Telekom Romania, ajunge la Braşov, când iubitorii mişcării în aer liber vor ocupa Piaţa Sfatului, timp de 12 ore, pentru a lua parte la ‘Cea mai mare oră de sport’, ediţia a VI-a – ora 9:00

* Jud.Gorj: În perioada 9-10 iulie se desfăşoară Cupa Gorjului, cea de-a patra etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, care oferă din nou participanţilor posibilitatea de a pilota pe cel mai înalt drum din România – ora 9:00

 

– S-a întâmplat într-o zi de 9 iulie

* Acum 496 de ani (1520), la această dată, se menţiona pentru prima dată o „hotărnicie”, care se referea la fixarea hotarului dintre Țara Românească și Transilvania, în zona din nordul Olteniei

* Se împlinesc 200 de ani (1816) de la proclamarea independenţei Provinciilor Unite de la Rio de la Plata (în 1810 băştinaşii au început lupta armată antispaniolă). În anul 1826 Provinciile Unite şi-au luat numele de Republica Federativă Argentina

* Cu 139 de ani în urmă (1877) s-a desfăşurat prima ediţie a turneului de tenis de la Wimbledon. Primul câştigător a fost Spencer Gore, într-o dispută cu numai 22 de jucători şi în faţa a 200 de spectatori. Acum, acest turneu se numără printre cele 4 mari turnee de tenis, alături de cele de la Roland Garros, Flashing Meadow şi Australian Open. O trăsătură definitorie a Wimbledon-ului este că jocurile se desfăşoară pe gazon

* Se împlinesc 100 de ani (1916) de la fondarea Conmebol sau CSF (CONfederación sudaMEricana de FútBOL – Confederaţia Sudamericană de Fotbal), corpul administrativ al fotbalului în majoritatea ţărilor Americii de Sud, la iniţiativa uruguayanului Héctor Rivadavia Gómez. Argentina, Uruguay, Brazilia şi Chile au fost ţările fondatoare, mai târziu alăturându-li-se Paraguay (1921), Peru (1925), Bolivia (1926), Ecuador (1927), Columbia (1936) şi Venezuela (1952). Astăzi, Conmebol face parte din FIFA şi se ocupă de organizarea tuturor activităţilor de fotbal la nivel profesionist din ţările menţionate

* Acum 69 de ani (1947) Consiliul de Miniştri al ţării hotăra să remită secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite declaraţia de intrare a României în forul mondial şi de aderare la Carta Naţiunilor Unite. Cererea adresată de Gheorghe Tătărescu, ministrul afacerilor străine, a fost respinsă de Consiliul de Securitate al ONU la data de 1 octombrie a aceluiaşi an. România a fost primită în rândul statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite la 14.XII.1955

* Cu 61 de ani în urmă (1955), la această dată a fost citit, la Londra, în cadrul unei conferinţe de presă, textul declaraţiei ce punea bazele mişcării Pugwash (mişcare a oamenilor de ştiinţă pentru pace, dezarmare şi securitate). Iniţiatorii mişcării au fost savanţii Bertrand Russel şi Albert Einstein, declaraţia fiind ultimul act pe care Einstein l-a semnat înainte de a muri (18 aprilie 1955). Mişcarea Pugwash va fi creată abia în iulie 1957, în cadrul unei conferinţe ţinute în localitatea canadiană care a dat numele mişcării. În anul 1995, mişcării Pugwash şi preşedintelui ei, britanicul de origine poloneză Joseph Rotblat, le-a fost atribuit Premiul Nobel pentru Pace

* Se împlinesc 5 ani (2011), de când Sudanul de Sud a devenit în mod oficial stat independent, după 37 de ani de război civil

Aniversări – Comemorări

– 1887: S-a născut cântăreţul Rudolf Steiner; a contribuit, în 1919, la înfiinţarea Societăţii lirice „Opera” şi la transformarea ei în „Opera Română” din Bucureşti, printre ai cărei membri fondatori se numără (m. 1963)

– 1900: S-a născut lingvistul Alexandru Graur; contribuţii în domeniul lingvisticii generale, al foneticii, gramaticii şi lexicologiei limbii latine şi române; studii de onomastică; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1988)

– 1903: S-a născut muzicologul Octavian Beu; autor de ediţii critice şi culegeri de folclor (m. 1964). NOTĂ: Mai multe surse (http://www.crispedia.ro/Octavian_Beu şi http://www.cnr-unesco.ro/ro/aniversari.php?sdata=2015-07-09) menţionează ca an al naşterii 1893

– 1923: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Tatiana Nicolescu, critic şi istoric literar; studii dedicate scriitorilor ruşi şi sovietici; traduceri din literatura rusă şi sovietică; în prezent locuieşte în Italia, la Milano. NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1932

– 1924: S-a născut compozitorul Sergiu Sarchizov; între anii 1953 şi 1956 a fost şeful Serviciului de creaţie muzicală din Radiodifuziunea Română (m. 2003)

– 1926: S-a născut acordeonistul Marcel Budală; instrumentist solist şi acompaniator în Orchestra de Muzică Populară Radio (m. 1989) – 90 de ani

– 1933: A murit istoricul Mihail C. Suţu; a pus bazele unei cercetări numismatice sistematice şi istorice, înscriindu-şi numele între primii numismaţi din sud-estul Europei; a donat Academiei Române întreaga sa colecţie de monede şi antichităţi; membru titular al Academiei Române din 1909 (n. 1841)

– 1943: S-a născut Margareta Pâslaru, interpretă şi compozitoare de muzică uşoară, actriţă şi textieră

– 1946: S-a născut interpreta de muzică uşoară Angela Similea – 70 de ani

– 1947: S-a născut interpreta de muzică uşoară Mirabela Dauer

– 1968: S-a născut Daniel Iordăchioaie, solist vocal, compozitor şi autor de versuri

– 1978: A murit compozitorul Zoltán Aladár (n. 1929)

– 1988: A murit lingvistul Alexandru Graur; contribuţii în domeniul lingvisticii generale, al foneticii, gramaticii şi lexicologiei limbii latine şi române; studii de onomastică; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1900)

– 1989: A murit Călin Gruia (pseudonimul lui Chiril Gurduz), autor de literatură pentru copii; redactor la emisiunile pentru copii ale Radioteleviziunii Române între anii 1951 şi 1969 (n. 1915)

EVENIMENTE EXTERNE

Aniversări – Comemorări

– 1441: A murit pictorul flamand Jan Van Eyck (n. 1395) – 575 de ani

– 1834: S-a născut poetul Jan Neruda, unul dintre cei mai proeminenţi reprezentanţi ai realismului ceh (m. 1891)

– 1850: A murit Zachary Taylor, al 12-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, în perioada martie 1849 – iulie 1850 (n. 1784)

– 1856, 9/10: S-a născut Nikola Tesla, inventator american de origine croată; lucrări în domeniul electrotehnicii şi al radiotehnicii; a proiectat centrala electrică de pe Niagara (m. 1943) – 160 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii şi stilul vechi 28 iunie 1856

– 1858: S-a născut Franz Boas, antropolog american de origine germană; contribuţii importante de antropologie fizică şi culturală (m. 1942)

– 1879: S-a născut compozitorul italian Ottorino Respighi (m. 1936)

– 1880: A murit Paul Broca, medic și anatomist francez (n. 1824)

– 1894: S-a născut americanul Percy Spencer, inventatorul cuptorului cu microunde (1947) (m. 1970). NOTĂ: Unele surse (http://www.smecc.org/microwave_oven_holding_page_2.htm) dau ca dată a naşterii 19 iulie 1894, iar http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/07/08/documentar-120-de-ani-de-la-nasterea-lui-percy-spencer-inventatorul-cuptorului-cu-microunde-10-59-49, 8 iulie 1894

– 1894: S-a născut Piotr Leonidovici Kapița, fizician rus de origine basarabeană, cercetător al atomului, distins cu Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1978, împreună cu Arno Allan Penzias și Robert Woodrow Wilson; considerat părintele bombei nucleare sovietice (m. 1984)

– 1901: S-a născut scriitoarea britanică Barbara Cartland; în cei 75 de ani de carieră a scris 723 de romane; în cursul celor 18 ani de apogeu ai carierei, „doamna în roz” (cum era numită din cauza slăbiciunii pentru toaletele roz) a semnat în medie 23 de romane pe an, motiv pentru care figurează în „Cartea recordurilor” ca scriitoarea cea mai prolifică din lume în secolul XX (m. 2000) – 115 ani

– 1911: S-a născut fizicianul american John Archibald Wheeler; a adus contribuţii în fizica nucleară, electrodinamică şi optică, în teoria relativităţii generale şi gravitaţie; a fost unul dintre creatorii armei nucleare americane (m. 2008) – 105 ani

– 1924: S-a născut organistul francez Pierre Cochereau (m. 1984)

– 1926: S-a născut Ben Roy Mottelson, fizician danez de origine americană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1975, împreună cu Aage Niels Bohr și James Rainwater, pentru contribuțiile la demonstrarea teoriilor lui Rainwater privind structura nucleilor atomici – 90 de ani

– 1932: A murit King Camp Gillette, inventator şi manufacturier american, cel care a realizat primele lame de ras; în 1901 a înfiinţat, împreună cu W. E. Nickerson, compania „Gillette”, prima producătoare din lume de lame de bărbierit; producţia a început în 1903, patentul invenţiei fiind obţinut în 1904 (n. 1855)

– 1937: S-a născut David Hockney, pictor, fotograf şi scenograf britanic

– 1956: S-a născut Tom Hanks, actor, regizor şi producător american de film – 60 de ani

– 1962: A murit Georges Bataille, antropolog, bibliotecar, critic literar, eseist, filosof și scriitor francez (n. 1897)

– 1964: S-a născut actriţa şi artista rock americană Courtney Love

– 1974: A murit Earl Warren, jurist şi om politic american; şef al Curţii Supreme (din 1953), a impus (în 1954) votarea unei hotărâri care condamna segregaţia rasială în şcoli; a prezidat, între anii 1963 şi 1964, Comisia care a anchetat asasinarea preşedintelui SUA John F. Kennedy (n. 1891)

– 2002: A murit actorul american de film Rod Steiger (n. 1925)

– 2011: A murit cântăreţul argentinian de muzică folk Facundo Cabral (n. 1937) – 5 ani