Ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, despre concluziile summitului Alianţei Nord-Atlantice de la Varşovia

Revenim în legătură directă cu cei care au fost acolo, la Varşovia, şi au negociat ceea ce România a obţinut, este vorba despre un succes evident. Avem o ţară mai sigură, o lume un strop mai sigură, într-o perioadă în care tensiunile, din păcate nu lipsesc. Bună dimineaţa, domnule ministru Mihnea Motoc.

Mihnea Motoc: Bună dimineaţa.

Realizator: Cum sintetizaţi dumneavoastră aceste două zile şi aşa cum am vorbit şi cu generalul Ion Oprişor, munca pe care, alături de toţi ceilalţi, specialiştii şi reprezentanţii Ministerului Apărării au dus-o cu mult înaintea summitului. Nu este vorba doar de două zile, este vorba despre munca specialiştilor cu luni, poate chiar cu ani înainte.

Mihnea Motoc: Da, aşa este. Munca adunată în pregătirea deciziilor care s-au luat zilele trecute, în ultimele două zile aici, la Varşovia, s-a desfăşurat pe parcursul unui interval de ani. Într-adevăr, de fapt măsurăm lucrurile de la summitul din Ţara Galilor, s-a intensificat în ultimele perioadă, însă aş vrea să precizez că negocierile decisive au fost, de fapt, aici, la Varşovia, s-au purtat direct la nivelul liderilor, pe anumite aspecte importante şi a rezultat o abordare închegată, coerentă cu privire la adaptarea Alianţei la noul mediu de securitate, cu privire la conturarea acelei posturi robuste de descurajare şi apărare la flancul estic. Nu ştiu, din păcate, exact ce au punctat distinşii antevorbitori, aşa că poate ar fi de interes o impresie generală de la lucrările summitului din cele doua zile.

Realizator: Vă rog, sigur.

Mihnea Motoc: Eu cred că a fost, fără ezitare, văzut acest summit ca fiind unul cu adevărat istoric, termenul nu este deloc excesiv şi probabil că aprecierea este dată de faptul că s-a revenit la un accent important asupra funcţiei primare de apărare colectivă a Alianţei. În al doilea rând, avem consacrată o abordare omnidirecţională, abordarea de 360 de grade a Alianţei faţă de orice ameninţare de securitate, indiferent de unde ar veni. În al doilea rând, cred că a fost o reafirmare apăsată a unităţii, atât de valori, cât şi acţionale a aliaţilor. Mai mult decât atât, într-o intervenţie care a rămas într-un plan de generalitate şi de principii, secretarul american al apărării a accentuat un singur lucru, dar foarte important, anume faptul că, în mod evident suntem între prieteni, între prieteni care nu ezită să vină în sprjinul celorlalţi aliaţi.

Realizator: Aţi simţit dorinţa tuturor de a compensa şocul produs de Brexit? A fost o coerenţă, o bunăvoinţă, să zic eu, suplimentară datorită a ceea ce s-a întâmplat acum câteva zile?

Mihnea Motoc: A fost o raportare la implicaţiile Brexit în multe dintre discuţiile ocazionate de participarea la summit. Sigur că foarte multe analize se raportează la Brexit, dar cred că aţi folosit inspirat termenul de compensare. Cred că a fost mai degrabă o reconfirmare a faptului că, a analizei preliminare pe care am avut-o imediat după Brexit, în contextul NATO lucrurile se schimbă foarte puţin sau deloc prin acest rezultat al referendumului din Marea Britanie. Acest lucru a fost foarte clar, reafirmat angajamentul Marii Britanii în cadrul NATO de prim-ministru Cameron, dar şi la nivel ministerial.

Realizator: Domnule ministru, în încheiere, dacă sunteţi de acord să ne spuneţi câteva cuvinte despre ceea ce aşteptăm cu toţii spre toamnă. Nu, dacă graniţele sunt clar apărate, există un oarece suspans în relaţia cu Marea Neagră. Aşteptăm foarte multe în direcţia asta. Ne-aţi putea spune mai mult?

Mihnea Motoc: Este foarte judicioasă raportarea la viitor pentru că, practic, începând de mâine, dar de fapt am şi anticipat, am încercat să anticipăm puţin această etapă, trecem la implementarea acestor decizii. Ele au grade diferite de concreteţe, atât deciziile care privesc întărirea securităţii în zona Mării Baltice, cât şi cele care privesc regiunea noastră, regiunea Mării Negre, sudul flancului estic. Deci, am început să discutăm deja cu autorităţile militare ale NATO, împreună cu care vom decanta ideile formulate până acum, vom trece într-o fază de concreteţe mai mare, în care vorbim de unităţi clar identificate de planuri la care am reflectat până acum, în aşa fel încât să putem avea recomandări concrete, recomandări clare la sfârşitul lunii septembrie şi deci obiect de decizie pentru următoarea reuniune importantă, anume a miniştrilor apărării din octombrie. Se estimează de către mulţi că procesul acesta de implementare, de transpunere în practică a unor decizii complexe se va întinde chiar mai încolo de octombrie, în 2017 cel puţin. De altfel, practic, atât deciziile privind grupurile de luptă din Ţările Baltice şi din Polonia, deciziile privind dispozitivul complex terestru, martim şi aerian, vin din zona noastră acestea vor fi practic salvate, începând cu 2017. Până atunci ele se vor, vor căpăta concreteţe mai mare la orizontul lunii octombrie a acestui an.

Realizator: Un comentariu de la Varşovia din partea ministrului apărarii naţionale, domnul Mihnea Motoc. Vă mulţumim foarte mult, domnule ministru şi acelaşi gând şi spre dumneavoastră, drum bun spre casă!

Mihnea Motoc: Vă mulţumesc mult pentru invitaţie!

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 iulie