Absolvenţii de clasa a VIII-a mai au timp până marţi să-şi completeze fişele de înscriere la liceu

Absolvenţii de clasa a VIII-a, care au susţinut examenele la Evaluarea Naţională, mai au timp până mâine să-şi completeze fişele de înscriere la liceu. Elevii din provincie, care vor să studieze în capitală îşi pot depune opţiunile între orele 9:00 şi 18:00, la Şcoala Gimnazială „Sfinţii Voievozi” din apropierea Gării de Nord. Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat este programată pe 19 iulie. Tot mâine, absolvenţii claselor a XII-a, care au susţinut Bacalaureatul, vor afla până la ora 16:00 rezultatele, iar cei nemulţumiţi vor putea depune contestaţii. Notele definitive vor fi publicate pe 16 iulie.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iulie)