Guvernul a atacat la Curtea Constituţională mai multe acte normative aprobate luna trecută de Parlament. Sesizările vizează modificări legislative care prevăd acordarea unor creşteri salariale sau stimulente financiare pentru unele domenii de activitate din sistemul bugetar. Care sunt acestea ne spune Cătălin Purcaru.
Reporter: O primă contestaţie se referă la majorarea salarială de 57,5%, începând cu 1 septembrie 2016, pentru personalul din cadrul Ministerului Transporturilor. Guvernul susţine că o astfel de măsură ar genera, doar pentru acest an, cheltuieli suplimentare de aproximativ 3,4 milioane de lei. O altă sesizare vizează completarea Legii privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Este vorba de două articole care prevăd acordarea unor sporuri la salarii pentru persoanele care deţin titlul de doctor. Sunt contestate, de asemenea, la Curtea Constituţională, modificările aduse Legii privind reforma în domeniul sănătăţii şi celei privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă. Şi în aceste cazuri, obiecţiile Guvernului sunt legate de acordarea unor stimulente financiare lunare. Printre actele normative adoptate de Parlament şi atacate astăzi la Curtea Constituţională se află şi modificările la statutul funcţionarilor publici. Guvernul nu este de acord cu plata unui spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% prevăzut pentru cei din Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, inclusiv demnitari. În concluzie, Executivul susţine că prin aplicarea acestor măsuri există riscul unui dezechilibru bugetar şi depăşirea ţintei de deficit de 2,95% din PIB.
Realizator: Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spune că s-ar fi aşteptat ca Executivul să propună o salarizare mai bună pentru bugetari şi să nu atace la Curtea Constituţională actele normative prin care le sunt majorate veniturile. Liderul social-democrat a precizat, însă, că oricare va fi decizia CCR, aceasta va fi respectată de partidul său.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iulie