NATO îşi întăreşte sprijinul pentru ţările care luptă împotriva extremismului islamic. Alianţa condusă de Statele Unite ale Americii va oferi susţinere statelor din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. O atenţie particulară este acordată Afganistanului.
Corespondenţă din Ierusalim – Reporter: Dragoş Ciocîrlan – Aliaţii NATO au convenit la Varşovia să funizeze sprijin militar sporit ţărilor din Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord, care sunt ţinte ale extremismului islamic. Se va pune accent inclusiv pe avioane de supraveghere ale Alianţei Nord-Atlantice, în lupta împotriva Daesh, organizaţia Stat Islamic. De asemenea, va fi lansată o nouă misiune navală în Mediterana. Va fi menţinută prezenţa militară în Afganistan şi forţele de securitate afgane vor fi sprijinite financiar până în 2020. Decizia de a-i sprijini de parteneri în vederea proiectării unei stabilităţi dincolo de frontierele aliaţilor reprezintă o prioritate, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, jurnaliştilor, citat de presa israeliană. Milioane de oameni din Orientul Mijlociu şi din Africa sunt fără adăpost şi fără apărare. Organizaţii radicale precum Daesh, Stat Islamic şi alte grupări extremiste au organizat atentatele teroriste din Europa şi America. NATO va începe o nouă misiune de pregătire şi întărire a capacităţilor armatei irakiene, o ţară aflată în plan central în lupta împotriva Daesh. De asemenea, se va înfiinţa un centru de monitorizare în Tunisia, care reprezintă un teritoriu major de recrutare pentru Daesh. Se va acorda sprijin forţelor speciale tunisiene. Avioanele de supraveghere ale NATO vor furniza datele necesare coaliţiei, conduse de americani în lupta împotriva Daesh în Siria şi Irak, un semnal clar în lupta pentru combaterea terorismului. Aceste zboruri de monitorizare vor începe în toamnă. Totodată, Alianţa îşi va întări cooperarea cu Iordania şi îi va ajuta noul guvern din Libia. În presă se comentează despre un ajutor de 3,5 miliarde de dolari, anual, pentru finanţarea forţelor afgane. Stoltenberg a declarat că este încă devreme pentru a şti câţi soldaţi ai Alianţei vor rămâne în Afganistan şi, probabil, în toamnă se va lua o decizie. Se vorbeşte de aproximativ 12.000 de soldaţi, sub misiunea NATO, dar detaliile nu vor fi publice. Generalul american Curtis Scaparrotti a declarat că misiunea din Afganistan este cheia securităţii mondiale. Comandantul suprem al NATO a declarat jurnaliştilor că americanii au promis aproximativ 6.700 de soldaţi, cu 200 mai puţin decât furnizează acum. Pregătirea forţei aeriene afgane şi pregătirea forţelor pentru operaţiuni speciale nu vor fi afectate. Americanii, însă, vor trimite echipe în teritoriul afgan, pentru a ajuta armata şi poliţia. Nivelul forţelor prevăzute permite aliaţilor NATO să rămână în centre regionale în jurul Afganistanului. E vorba de Germania în nord, Italia la vest, Turcia pentru capitala Kabul şi Statele Unite la est şi sud.