Proiectul „România competitivă” are în vedere stabilirea unei viziuni care să asigure o creştere economică sustenabilă până în 2020

Guvernul lansează astăzi consultările pentru stabilirea celor 90 de măsuri de consolidare a economiei româneşti, care vor alcătui proiectul „România competitivă”. Prima sesiune de consultare are ca temă debirocratizarea şi va avea loc la Casa Academiei Române. Până la mijlocul lunii septembrie, vor fi organizate sesiuni de consultare pentru toate domeniile de activitate şi sunt aşteptate propuneri ale specialiştilor care să fie supuse dezbaterilor. Proiectul „România competitivă” este propus de reprezentanţii guvernului, ai Băncii Naţionale şi ai Academiei Române şi are în vedere stabilirea unei viziuni care să asigure o creştere economică sustenabilă până în 2020.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 iulie)